„Sunt epuizată. Părinții mei au divorțat, dar rivalitatea lor acerbă persistă, mai ales după nașterea fiicei mele”

Crescând, certurile constante și acuzațiile dintre părinții mei, Liviu și Aurora, au fost fundalul copilăriei mele. Disputele lor erau neîncetate, adesea mă implicau în discuțiile lor ca și cum aș fi fost arbitru, nu fiica lor. Când în cele din urmă au divorțat acum doi ani, am crezut că acesta va fi sfârșitul. Speram că odată cu separarea, ei își vor găsi liniștea și eu îmi voi găsi pe a mea. Totuși, nașterea fiicei mele, Valentina, a declanșat un nou tip de rivalitate între ei.

Sosirea Valentinei ar fi trebuit să fie un motiv de bucurie, și a fost – cel puțin pentru un scurt moment. Atât Liviu cât și Aurora au adorat-o de la început. Dar nu a durat mult până când afecțiunea lor pentru nepoata lor s-a transformat într-un nou câmp de luptă. Fiecare vizită devenea o competiție pentru a vedea cine poate aduce cadoul mai bun sau cine o poate face să râdă mai mult. Nevoia lor de a se întrece unul pe celălalt era epuizantă de urmărit.

În timpul unei vizite, Liviu a sosit cu un urs de pluș imens, aproape la fel de înalt ca el. Aurora, nevrând să fie depășită, instalase deja un cărucior de ultimă generație în sufragerie. Expresiile lor, când au văzut cadourile celuilalt, nu erau pline de bucurie pentru noile comori ale Valentinei, ci aveau o expresie calculată, aproape răutăcioasă. Era clar că țineau scorul mental.

Competiția lor s-a intensificat cu fiecare lună ce trecea. Petrecerile de ziua de naștere erau deosebit de groaznice. Pentru prima zi de naștere a Valentinei, Liviu a organizat o petrecere fastuoasă la casa lui – un mini carnaval, cu clovn și plimbări cu poneiul. Aurora, simțindu-se depășită, a planificat un eveniment și mai extravagant pentru a doua zi de naștere a ei, închiriind un întreg muzeu pentru copii.

Nu erau doar gesturile mari; interacțiunile zilnice erau pline de remarci subtile și comparații. Dacă Valentina menționa că i-a plăcut ceva la casa lui Liviu, Aurora plănuia imediat ceva similar, dar „mai bun”, pentru următoarea ei vizită. Tensiunea era palpabilă, și mă simțeam sfâșiată între ei, la fel ca în copilăria mea.

Am încercat să vorbesc cu ei, exprimând cum comportamentul lor mă afectează nu doar pe mine, dar și pe Valentina. Ea era prea mică pentru a înțelege nuanțele acțiunilor lor, dar cu siguranță simțea tensiunea. Însă rugămințile mele au căzut în urechi surde. Fiecare credea că își arată dragostea în cel mai bun mod posibil, orbiți de nevoia de a se întrece unul pe celălalt.

Ultima picătură a venit în timpul unei sărbători de Crăciun comune. Speram că spiritul sărbătorilor ar aduce ceva pace, dar doar a înrăutățit lucrurile. La mijlocul serii, a izbucnit o ceartă despre cu cine va petrece Valentina Revelionul. S-au ridicat voci, s-au schimbat cuvinte dure, iar seara s-a încheiat cu Valentina în lacrimi.

Atunci am decis că era mai bine să avem sărbători separate, vizite separate, vieți separate. Mă durea să împart timpul Valentinei între ei, știind că pierde ce ar fi putut fi o familie iubitoare și unită. Dar alternativa, o familie împreună dar divizată de rivalitate și resentimente, era mult mai rea.

Acum, pe măsură ce o văd pe Valentina crescând, îmi fac griji pentru efectele competiției lor continue. În ciuda eforturilor mele, simt că ciclul de vinovăție și amărăciune care a caracterizat copilăria mea s-ar putea repeta. Și acest gând singur este suficient pentru a mă ține trează noaptea.