M-am mutat cu soțul meu, Vlad, lângă Lacul Snagov, visând la liniște și intimitate, dar familia noastră a transformat casa într-un loc de pelerinaj. Vizitele neanunțate, certurile și așteptările nerealiste m-au împins la limită. Am fost nevoită să învăț să-mi apăr spațiul și să spun „nu”, chiar dacă asta a însemnat să rănesc oameni dragi.
Mă numesc Irina și niciodată nu am crezut că iubirea pentru un bărbat va aduce atâta durere în casa mea. După ce eu și Radu ne-am unit destinele și am încercat să ne aducem copiii împreună, conflictele dintre fiul meu, Vlad, și fiica lui Radu, Ana, au devenit insuportabile. Decizia de a-l trimite pe Vlad la părinții mei la țară, în speranța că vom găsi liniștea, a deschis răni adânci pe care nu știu dacă le vom putea vindeca vreodată.
Sunt Maria, o mamă dintr-un orășel din Moldova, care și-a pierdut legătura cu fiica ei, Ana, după ce s-a căsătorit și s-a mutat la țară. Vizita mea neașteptată la casa ei a scos la iveală un adevăr dureros, forțându-mă să aleg între loialitatea față de familie și nevoia de a spune adevărul. Povestea mea e despre lupta cu neputința, rușinea și speranța că, într-o zi, tăcerea dintre noi va fi spartă.
Am muncit peste 13 ani în Italia, visând la o casă mare și la o familie unită. Întoarsă acasă, am descoperit că zidurile nu țin loc de dragoste, iar sacrificiile mele au devenit sursa celor mai adânci dezamăgiri. Povestea mea e despre speranță, trădare și lupta de a regăsi sensul când tot ce-ai construit se prăbușește.
Situată în inima rurală a României, casa noastră a fost un proiect de suflet timp de peste zece ani. Soțul meu, Andrei, și cu mine am prețuit liniștea și simplitatea vieții la țară, departe de agitația orașului. Dar acum, fiul nostru, Alex, a venit cu o cerere surprinzătoare care amenință să destrame visul nostru atent construit.
