Povestea mea începe într-o seară ploioasă, când soția mea, Irina, mi-a spus că nu mă mai recunoaște. Am crezut mereu că dragostea și familia sunt de la sine înțelese, dar am ignorat valorile care ne-ar fi putut salva. Acum, privind înapoi, mă întreb dacă aș fi putut schimba ceva dacă aș fi ascultat cu adevărat ceea ce contează.
Sunt Ioana, o femeie de 62 de ani, care împreună cu soțul meu, Mihai, ne gândim la moștenirea pe care vrem să o lăsăm în urmă. Pe măsură ce ne apropiem de pensionare, reflectăm asupra vieților noastre, asupra succeselor modeste și asupra organizațiilor caritabile care ne sunt dragi. Am decis să luăm o decizie semnificativă cu privire la averea noastră, care nu doar că susține valorile noastre, dar îi ghidează și pe nepoții noștri, Andrei și Maria, către un viitor în care să prețuiască munca grea și compasiunea.
