Sunt Aurora și am trăit o viață între două extreme: frica de tatăl meu, Ion, și dorința de a fi liberă. Când, la 30 de ani, mi s-a cerut să-i salvez viața donându-i un rinichi, am fost forțată să-mi înfrunt trecutul și să iau cea mai grea decizie. Povestea mea nu e doar despre sânge și familie, ci despre curajul de a spune „ajunge” atunci când toți ceilalți se așteaptă să te sacrifici.
Într-o seară ploioasă, am intrat în viața Victoriei, o femeie enigmatică de 42 de ani, care părea să-și fi zidit sufletul între pereții unui apartament vechi din București. Încercând să-i înțeleg tăcerile și privirile pierdute, am descoperit nu doar răni adânci, ci și propriile mele limite în fața durerii altuia. Povestea noastră a devenit o căutare a sensului iubirii și a vindecării, într-o lume care nu iartă ușor trecutul.
Am crescut în umbra fratelui meu bolnav, mereu simțindu-mă vinovată pentru că nu pot fi salvarea pe care mama o aștepta. După liceu, am fugit de acasă, dar nici distanța, nici blocarea numerelor nu au oprit valul de reproșuri și blesteme din partea mamei. Povestea mea e despre lupta cu vina, dorința de libertate și întrebarea care mă macină: oare am dreptul să-mi trăiesc viața când familia mea se destramă?
