Am crescut într-o casă unde țipetele și frica erau la ordinea zilei, iar tata a ales să ne părăsească fără să privească înapoi. Un străin, venit pe neașteptate în viața noastră, a reușit să-mi arate ce înseamnă cu adevărat dragostea și siguranța. Astăzi, știu că familia nu înseamnă doar sânge, ci pe cei care rămân atunci când toți ceilalți pleacă.
Am crescut lângă un tată vitreg pe care l-am iubit ca pe propriul meu tată, fără să știu ani de zile că nu-mi este sânge din sângele meu. Când sora mea a avut nunta, am simțit pentru prima dată cu adevărat cât de adâncă poate fi rana favoritismului și cât de greu e să lupți cu gelozia și dorința de a fi văzută. Povestea mea e despre familie, trădare și căutarea propriei valori într-o lume care pare să te uite.
Am crescut crezând că tatăl meu vitreg, Doru, este adevăratul meu tată, până când am aflat adevărul la 12 ani. Deși nu mi-am schimbat sentimentele față de el, la maturitate am simțit cum dragostea și atenția lui se îndreaptă tot mai mult către sora mea mai mică, Ana, mai ales în perioada pregătirilor pentru nunta ei. Povestea mea este despre gelozie, nedreptate și dorința de a fi văzută și iubită egal.
În ziua nunții surorii mele mai mici, am simțit cum inima mi se strânge de fiecare dată când vedeam cum tata vitreg îi aducea cadouri scumpe și îi zâmbea cu o mândrie pe care nu o văzusem niciodată la el față de mine. Povestea mea este despre gelozie, neînțelegeri de familie și dorința de a fi văzută și iubită la fel ca sora mea. Încerc să găsesc răspunsuri și să mă împac cu sentimentele mele, dar mă întreb dacă voi reuși vreodată să trec peste această umbră care planează între noi.
Mă numesc Irina și am crescut într-o familie unde cuvântul „tată” a avut mereu un gust amar. După ce tata biologic a dispărut din viața mea, mama s-a recăsătorit cu domnul Mihai, un om simplu, dar cu o inimă uriașă. Povestea mea este despre lupta de a accepta un nou tată, despre conflicte, iertare și dragostea care se naște acolo unde nu te aștepți.
Crede că știe ce e mai bine pentru mine! Crede că poate controla viitorul meu! Cuvintele lui m-au lăsat frustrată și confuză. Recent, Mihai a declarat că ar trebui să încetez să mai urmăresc vise și să încep să câștig un trai.
Ce definește cu adevărat un tată? Este ADN-ul comun sau prezența și sprijinul care modelează viața unui copil? Tatăl meu biologic, Mihai, era un avocat de succes a cărui carieră solicitantă îl ținea departe de casă. După ce părinții mei au divorțat când aveam cinci ani, mama mea, Elena, l-a cunoscut pe Andrei, un suflet blând care lucra ca bibliotecar. Aceasta este povestea despre cum am navigat complexitățile paternității și golul emoțional lăsat de bărbatul pe care mi-am dorit să-l numesc tată.
L-am avertizat, dar nu a ascultat, așa că nu-l voi mai lăsa să se apropie de familia mea. Acum doi ani, am divorțat de soțul meu. Amândoi ne-am refăcut viața, dar tatăl meu nu poate să treacă peste.
Tatăl meu biologic a părăsit-o pe mama când eram doar un copil mic. Până la vârsta de 10 ani, l-am numit pe tatăl meu vitreg „Tată,” fără să știu că nu era tatăl meu adevărat. Când am aflat adevărul, nu m-a deranjat deloc. Nu mai eram o fetiță, așa că l-am tratat pe tatăl meu vitreg la fel ca înainte. Dar acum, pe măsură ce se apropie nunta surorii mele mai mici, mă lupt cu gelozia și confuzia legate de comportamentul tatălui meu vitreg.
Crescând, nu mi-am cunoscut niciodată tatăl. Mama m-a avut la sfârșitul anilor treizeci, crezând că nu va găsi niciodată dragostea sau căsătoria. Dar viața are surprizele ei. Când am împlinit 8 ani, un bărbat a intrat în viața mamei mele. Nu înțelegeam ce se întâmpla atunci. Dar ani mai târziu, am descoperit adevărul dureros: tatăl meu vitreg pur și simplu nu mă voia în preajmă.
Totul a fost în zadar… Nu a fost niciodată căsătorită cu Laurențiu. A rămas însărcinată din greșeală, dar nu a optat pentru avort. Au trăit separat, deși Laurențiu nu a fost niciodată
