Într-o zi care trebuia să fie cea mai fericită din viața mea, am pierdut-o pe soția mea, Ana, chiar în sala de nașteri. Am rămas singur cu doi copii nou-născuți și cu o durere pe care nu știam cum să o gestionez. Povestea mea este despre lupta cu vinovăția, singurătatea și speranța că, într-o zi, voi putea să le ofer copiilor mei tot ce au nevoie, chiar dacă sufletul meu e sfâșiat.
După divorț, Andrei era hotărât să fie cel mai bun tată pentru cei doi copii ai săi, Alex și Maria. La început, a îmbrățișat provocarea cu entuziasm, dar pe măsură ce lunile au trecut, greutatea paternității singure a început să-și spună cuvântul. Aceasta este povestea despre cum visurile lui Andrei de a fi un tată devotat s-au ciocnit cu realitățile dure ale vieții de zi cu zi.
Haosul este tovarășul lor constant. Aleargă, se cațără, țipă și uneori fac spectacol. Bărbatul se trezește intervenind constant și cerându-și scuze privitorilor nedumeriți. Se pare că doar el poate gestiona vârtejul pe care îl creează.
Este o bunică crudă și fără inimă, și se poate descurca singură cu problemele ei dacă este capabilă să-și arunce nepotul de un an în stradă împreună cu tatăl său.
În așteptarea primului nostru copil, soția mea mi-a mărturisit că este îndrăgostită de alt bărbat și a decis să plece, refuzând să-și asume responsabilitatea pentru copilul nostru nenăscut. Această revelație mi-a distrus planurile și m-a lăsat să mă confrunt singur cu viitorul.
