Într-o noapte rece de noiembrie, soțul meu, Radu, mi-a spus că nu mai are rost să rămânem împreună, pentru că nu pot să-i dau un copil. Am rămas singură, fără familie aproape, cu sufletul sfâșiat și fără speranță. Dar am descoperit în mine o forță pe care nu știam că o am și am început să-mi reconstruiesc viața pas cu pas, chiar dacă unele răni nu se vindecă niciodată complet.
Când mi-am ținut pentru prima dată copilul în brațe și i-am văzut părul argintiu, am simțit că lumea mea se prăbușește și renaște în același timp. Povestea noastră a devenit rapid subiect de bârfă, suspiciune și rupturi în familie, iar eu am fost nevoită să lupt pentru acceptarea fiului meu, Sergiu, într-o lume care nu iartă diferențele. Vă împărtășesc drumul nostru plin de lacrimi, speranță și curaj, în speranța că veți înțelege cât de greu e să fii altfel într-o societate care nu știe să iubească necondiționat.
