Am petrecut majoritatea vieții muncind în străinătate. Am câștigat un trai decent, deși mi-au lipsit copiii și familia teribil. Întotdeauna mi-am spus că fac asta doar pentru ei, pentru a le asigura o viață bună, pentru că nimeni altcineva nu ar avea grijă de asta. În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai greu să muncesc – nu mai eram tânără, iar munca era grea.
Adela și-a dorit întotdeauna copii, dar nu s-a căsătorit niciodată. I-a crescut singură pe fiii săi, Nicolae și Cristian, sperând că vor rămâne aproape și o vor sprijini la bătrânețe. Cu toate acestea, viața a avut alte planuri când au decis să se căsătorească și să-și întemeieze propriile familii.
– Ai decis să vinzi moștenirea?
Am cinci copii: două fiice și trei fii. A fost acum aproximativ 30 de ani când erau toți mici. Acum, sunt adulți și își încep propriile familii. Relația mea cu fiicele mele este tensionată, iar fiii mei sunt distanți.
Rămasă singură într-un mic sat rural, Maria continua să îngrijească grădina de legume așa cum făcuse întotdeauna. Fiul ei, Andrei, locuia într-un oraș îndepărtat și nu putea să o viziteze des.
Am doi fii, trei nepoți și două nurori, totuși am trăit ca un orfan. Dar când i-am promis nepoatei mele casa, au apărut brusc și au început să facă probleme. Acum este clar că tot ce vor de la mine este casa. Am avut doi fii și speram că mă vor sprijini la bătrânețe. Dar propriii mei copii nu au grijă de mine, și
De nenumărate ori, efectul bumerangului se dovedește a fi adevărat. La ce se gândea ea, furând bărbatul altei femei? Ei bine, soarta avea propriul plan de răsplată. Povestea Serenității se desfășoară ca un memento dur al justiției imprevizibile a vieții.
Nici măcar nu știu cum să construiască o relație. Trăind sub același acoperiș, nu se grăbesc să-și oficializeze legătura. Sunt atât de distanți unul de celălalt încât e greu de crezut că împart aceeași casă.
De-a lungul vieții, ne-am dedicat totul copiilor noștri, doar pentru a ne găsi singuri în ultimii ani. Din copilărie, am fost prieteni apropiați cu Mihai, și ne-am căsătorit când am împlinit 18 ani. Luptele financiare au fost constante, așa că, când am rămas însărcinată, Mihai a renunțat la facultate pentru a munci. Pe măsură ce situația noastră financiară s-a îmbunătățit ușor, am rămas însărcinată din nou. Știam că
Bătrâna Victoria medita la cuvintele dure ale fiicei sale, Ariana, în timp ce stătea singură în casa ei friguroasă. Sosise acasă cu câteva ore în urmă, iar acum, nesigură ce să facă în continuare, simțea cum frigul și singurătatea o învăluiau.
Luna trecută, Elena și cu mine am participat la nunta nepoatei mele. Ceremonia a fost minunat orchestrată, iar mireasa a fost absolut radiantă. După recepția de nuntă, Elena a rămas la mine acasă, deoarece locuim în orașe diferite. A doua zi dimineața, am găsit-o pe Elena stând la fereastră, vizibil supărată. La o inspecție mai atentă, mi-am dat seama că plângea. Când am întrebat-o ce s-a întâmplat,
Pentru cei care au iubit și au pierdut, povestea mea s-ar putea să vă rezonanțe. Căsătorindu-mă cu dragostea mea de liceu, Ion, la 20 de ani, credeam într-un fel de dragoste eternă. Îmbrăcată într-o rochie care părea un vis și cu inima plină de speranțe, eram epitomul unei mirese tinere gata să pornească într-o călătorie pe viață. Totuși, viața avea alte planuri, și după două decenii, Ion a plecat. Întâlnindu-l mai târziu pe Bogdan, am găsit companie, dar mi-am dat seama că o nouă căsătorie nu era pentru mine. Fiica mea, Andreea, adesea glumește că mi-e doar frică să port din nou o rochie albă.
