Povestea mea începe într-o seară obișnuită, când i-am spus soțului meu, Vlad, că nu mai pot să-i gătesc și să-i fac cumpărăturile. Din acel moment, viața noastră s-a schimbat radical, iar conflictele mocnite au ieșit la suprafață. Am ajuns să mă întreb dacă sacrificiile mele au avut vreun rost sau dacă, de fapt, m-am pierdut pe mine însămi în încercarea de a salva o căsnicie care nu mai funcționa.
După un deceniu de căsnicie, am început să pun la îndoială rolurile tradiționale care mi-au fost insuflate de familie și societate. Eram soția perfectă, jonglând cu un loc de muncă cu normă întreagă, crescând copiii noștri, menținând casa impecabilă și asigurându-mă că soțul meu, Andrei, era mulțumit. Andrei lua eforturile mele de-a gata, crezând că nu mă pot descurca fără el. Dar pe măsură ce am început să contest aceste presupuneri, viețile noastre au luat o întorsătură neașteptată.
Cu o privire severă, și-a făcut intențiile clare. „Fiul meu nu este servitorul tău!” a strigat ea la Andreea. „Bună, Maria.”
În mintea lor, tradiția dictează că bărbatul câștigă banii, în timp ce soția gestionează finanțele gospodăriei. Soțul meu și cu mine încă încercăm să navigăm această dinamică de modă veche în România modernă.
