Nimeni nu mă înțelege. Recent, l-am dat afară pe fiul meu și m-am mutat cu soția lui. Familia mea crede că am înnebunit. Nu regret decizia mea. Singurul adevăr amar este că nu am avut curajul să-i țin piept mai devreme. Soțul meu decedat era un bărbat chipeș: înalt, brunet, cu umeri lați, ochi căprui și un ten aspru. Vocea lui era adâncă și catifelată.
-Când i-am spus că sunt însărcinată, aș putea jura că simțea că mă posedă. A decis că nu voi pleca nicăieri cu copilul lui. A încetat să-mi mai dea bani.
Elena înțelege prea bine situația în care se află, dar se simte neputincioasă să o schimbe. Soțul ei, Mihai, îi ia întregul salariu, examinează fiecare cheltuială și se asigură că ea nu are niciun ban pentru sine.
Nici eu, nici copiii mei nu vrem să o vizităm. Adevărul este că mama poate fi incredibil de aspră. Sora mea mai mare, Ioana, care locuiește în alt oraș, o vede rar. Întâlnirile noastre de familie sunt întotdeauna tensionate.
Într-o discuție emoționantă, un psiholog explorează comportamentele dăunătoare manifestate de persoanele apropiate nouă. Simptomele includ minimalizarea realizărilor, glumele răutăcioase și umilirile publice. Această narativă investighează tulburarea emoțională pe care o experimentează indivizii când cei apropiați devin agresorii lor.
