Mă numesc Irina și am crezut mereu că dragostea și respectul pot depăși orice obstacol, chiar și diferențele de venit. Dar când Vlad, soțul meu, a insistat să preia controlul finanțelor noastre, deși salariul lui era mai mic, am acceptat, sperând că va fi bine. Acum, tăcerea dintre noi a devenit mai grea decât orice lipsă de bani.
Într-o noapte ploioasă în București, am realizat că dragostea nu înseamnă să te pierzi pe tine pentru celălalt. Povestea mea cu Vlad m-a învățat, prin suferință și conflicte de familie, cât de important este să-ți cunoști limitele și să nu lași pe nimeni să ți le încalce. Cu ajutorul bunicii mele, am găsit curajul să mă regăsesc și să merg mai departe, chiar dacă asta a însemnat să renunț la omul pe care îl iubeam.
După ce copiii noștri au plecat de acasă, liniștea a devenit apăsătoare, iar eu și Ilie ne-am trezit față în față cu propriile noastre temeri și dorințe uitate. Am trecut prin certuri, tăceri și regrete, dar am găsit curajul să ne reinventăm și să ne redescoperim bucuriile pierdute. Povestea noastră e despre cum am învățat să trăim din nou, împreună, când totul părea să se fi sfârșit.
Într-o seară tensionată, am ales să plec singur într-o vacanță, lăsându-mi soția și copiii acasă, crezând că merit un răgaz după ani de sacrificii. Însă această decizie a scos la iveală răni vechi, frustrări ascunse și a pus sub semnul întrebării tot ce însemna familia noastră. Povestea mea e despre egoism, regrete și puterea de a recunoaște când ai greșit.
Sunt Leontina, am 60 de ani și, după o viață întreagă petrecută în umbra soțului meu, am decis să-mi revendic libertatea. Am inițiat divorțul, spre șocul fiicei mele, Aurora, și al întregii familii. Povestea mea este despre curajul de a spune „ajunge!” atunci când toți așteaptă să taci și să rabzi.
