Nu îmi place să fiu în preajma copiilor mici și nu am nicio intenție să îmi supraveghez nepoții. Acum că în sfârșit am ieșit la pensie, vreau să trăiesc pentru mine și să nu îmi petrec timpul liber având grijă de copiii altcuiva.
Doamna Maria este pensionară de mult timp. Privește pe fereastră și se întreabă ce fac acum fiicele și fiul ei adulți. Vor veni să-i ureze la mulți ani? Poate măcar vor suna? Nu vor să-și petreacă timpul liber cu o mamă în vârstă. „Îmi amintesc când soțul meu m-a lăsat cu trei copii. Nu trece o zi fără să mă gândesc la acele vremuri grele…”
Ca pensionară, nu mai pot oferi sprijin financiar. Se pare că fiul meu nu mai are nevoie de mine, deoarece a încetat să mă invite și nu mai vine în vizită cu nepoata mea. Este sfâșietor să realizez că fiul meu poate m-a folosit. Am muncit din greu toată viața pentru a-i oferi ce e mai bun, chiar și luând mai multe locuri de muncă. Acum, în anii mei de aur, mă simt abandonată și singură.
Mama și tatăl vitreg sunt acum pensionari. Ea are 65 de ani, iar el are 72. Tatăl vitreg abia mai poate merge, așa că mama are grijă de el. Întotdeauna s-au înțeles bine, sfătuindu-se reciproc și fără să se certe. Până de curând. Acum treizeci de ani, el s-a căsătorit cu o femeie cu doi copii mici, pentru care suntem foarte recunoscători. Acum suntem
Ca pensionară, nu mai pot să îmi susțin financiar fiica. Se pare că nu mai are nevoie de mine, deoarece a încetat să mă invite și nu mai vine în vizită cu nepotul meu. Este sfâșietor să realizez că fiica mea mă folosea. Am muncit toată viața pentru a-i oferi ce e mai bun, dar acum mă simt abandonată.
Este banii ei și pensia ei — de ce ar trebui să știu cât primește? – adaugă ea. Într-o zi la serviciu, colegii ei au adus în discuție subiectul sprijinirii părinților lor.
În România, vârsta tipică de pensionare variază între 62 și 65 de ani, marcând tranziția către ceea ce mulți consideră a fi „anii de aur.” Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că viața fiecărui pensionar este plină de ușurință și sprijin din partea familiei. Această poveste explorează peisajul emoțional al unei pensionare care decide că este timpul să le dea o lecție copiilor săi neglijenți.
Soțul meu, Mihai, nu era doar un muncitor obișnuit, așa că am trăit confortabil. Ne-am permis multe luxuri. Din acest motiv, le-am oferit copiilor noștri tot ce aveau nevoie, cumpărându-le tot ce își doreau.
Oricât de mult încerc să o mulțumesc, nu reușesc niciodată. De când a ieșit la pensie, mama se simte singură. Acum, e ca un copil.
Prietena mea, Ana, a decis că a venit timpul să le dea o lecție fiilor ei. Aceștia trăiau pe spatele ei și erau perfect confortabili cu asta. Când răbdarea Anei s-a epuizat, a decis că este momentul ca ei să înceapă să trăiască pe cont propriu. S-a pensionat, dar nu înainte de a-și lua concediul acumulat. Le-a spus copiilor că a renunțat la muncă pentru că era timpul să se retragă. Ana este mama a patru copii
Nu îmi place să am grijă de copii mici și nu am nicio intenție să fac pe dădaca pentru nepoții mei. Acum că în sfârșit am ieșit la pensie, vreau să trăiesc pentru mine și să nu îmi petrec timpul liber având grijă de copii.
Lia s-a pensionat la vârsta de 60 de ani. Apoi s-a mutat cu fiul ei, Andrei, și soția acestuia, Lidia, având grijă de casa lor și crescând-o pe fiica lor, Nora, timp de zece ani. Lia vizita rar propriul apartament, poate o dată pe lună, pentru a verifica lucrurile. Evita să-l închirieze pentru a preveni orice neînțelegeri. A trăit liniștită cu familia lui Andrei, înțelegând că
