La vârsta de patruzeci și cinci de ani, cuvintele dure rostite de părinții mei încă îmi răsună în minte, un constant memento al dragostei pe care nu mi-au arătat-o niciodată. Aceasta este povestea unei dureri nerezolvate și a căutării acceptării care rămâne neîmplinită. Acum, la patruzeci și cinci de ani, găsesc resentimentele față de părinții mei la fel de proaspete ca întotdeauna. Fiind cel mai mic într-o familie numeroasă, m-am simțit mereu neglijat și neîndrăgit.