Sunt Ana și am crezut mereu că sângele apă nu se face. După moartea tatălui meu, fratele meu, Radu, a devenit un străin, iar lupta pentru testament a sfâșiat tot ce însemna familie pentru mine. Povestea mea este despre durere, trădare și speranța că, poate, într-o zi, vom regăsi drumul spre iertare.
Mă numesc Ioana Dumitrescu și încă îi aud vocea fratelui meu în liniștea casei. Moartea lui, survenită în urma unei intervenții polițienești controversate, a sfâșiat familia noastră și a lăsat în urmă întrebări fără răspuns. Aceasta este povestea durerii, a luptei cu autoritățile și a încercării de a găsi dreptate într-o societate care preferă să tacă.
Viața mea s-a schimbat radical după ce bunica a murit, iar bunicul, Ilie, s-a căsătorit cu vecina, doamna Viorica. Am simțit cum familia noastră s-a destrămat, iar eu am rămas cu întrebări fără răspuns și cu o durere pe care nu știu cum să o alin. Povestesc aici despre confuzia, furia și dorința mea de a înțelege de ce bunicul a ales să ne îndepărteze.
Totul a început într-o dimineață ploioasă, când am primit vestea că Azor, câinele unchiului nostru decedat, urma să fie eutanasiat. Împreună cu sora mea, Irina, am pornit într-o cursă contra cronometru, străbătând patru ore de drum pentru a-l salva. Pe parcurs, am descoperit nu doar cât de mult înseamnă un animal pentru o familie, ci și cât de greu e să lupți cu prejudecățile și neputința celor din jur.
În ziua în care am adus-o pe lume pe fiica mea, Mara, am pierdut totodată omul pe care îl iubeam cel mai mult, soțul meu, Vlad. Bucuria nașterii s-a amestecat cu durerea despărțirii, iar sufletul meu a fost sfâșiat între două lumi: una care începea și una care se stingea. Povestea mea este despre dragoste, pierdere și curajul de a merge mai departe când totul pare imposibil.
Sunt Maria, o văduvă de 68 de ani, care se luptă să-și păstreze casa după moartea soțului meu, Ion. Nora mea, Andreea, vrea să mă dea afară pentru a-și face loc cu familia ei, dar eu nu pot renunța la amintirile și viața mea. Povestea mea este despre pierdere, demnitate și lupta pentru dreptul de a rămâne acasă.
Recent, tatăl meu a decedat, iar eu am luat decizia de a o evacua pe femeia cu care locuise în ultimii cincisprezece ani din apartamentul lui. Rudele mele cred că ceea ce am făcut a fost crud, dar eu văd lucrurile diferit. Dacă ar fi fost după mine, ea ar fi plecat de mult. Mama mea, Maria, a murit când aveam zece ani din cauza cancerului. Tatăl meu, Ion, apoi
