Totul a început într-o dimineață ploioasă, când am primit vestea că Azor, câinele unchiului nostru decedat, urma să fie eutanasiat. Împreună cu sora mea, Irina, am pornit într-o cursă contra cronometru, străbătând patru ore de drum pentru a-l salva. Pe parcurs, am descoperit nu doar cât de mult înseamnă un animal pentru o familie, ci și cât de greu e să lupți cu prejudecățile și neputința celor din jur.
În ziua în care am adus-o pe lume pe fiica mea, Mara, am pierdut totodată omul pe care îl iubeam cel mai mult, soțul meu, Vlad. Bucuria nașterii s-a amestecat cu durerea despărțirii, iar sufletul meu a fost sfâșiat între două lumi: una care începea și una care se stingea. Povestea mea este despre dragoste, pierdere și curajul de a merge mai departe când totul pare imposibil.
Sunt Maria, o văduvă de 68 de ani, care se luptă să-și păstreze casa după moartea soțului meu, Ion. Nora mea, Andreea, vrea să mă dea afară pentru a-și face loc cu familia ei, dar eu nu pot renunța la amintirile și viața mea. Povestea mea este despre pierdere, demnitate și lupta pentru dreptul de a rămâne acasă.
Recent, tatăl meu a decedat, iar eu am luat decizia de a o evacua pe femeia cu care locuise în ultimii cincisprezece ani din apartamentul lui. Rudele mele cred că ceea ce am făcut a fost crud, dar eu văd lucrurile diferit. Dacă ar fi fost după mine, ea ar fi plecat de mult. Mama mea, Maria, a murit când aveam zece ani din cauza cancerului. Tatăl meu, Ion, apoi
