Într-o noapte rece de iarnă, am simțit cum lumea mea se destramă între două familii care nu se pot înțelege. Am născut o fetiță minunată, dar bucuria mi-a fost umbrită de conflictele dintre mama mea și soacra mea, fiecare dorind să aibă ultimul cuvânt despre cum să-mi cresc copilul. Povestea mea e despre alegeri imposibile, despre dragoste și sacrificiu, dar și despre cât de greu e să găsești pacea când toți trag de tine în direcții opuse.
Mă numesc Irina și, deși am crezut mereu că familia e totul, am ajuns să mă pierd pe mine în umbra așteptărilor celorlalți. După ani de sacrificii pentru copii și soț, m-am trezit acuzată că nu sunt destul de ambițioasă, deși renunțasem la tot pentru ei. Povestea mea e despre regăsire, compromisuri și întrebarea dacă mai există cale de întoarcere către cine eram odată.
Într-o dimineață de toamnă, am lăsat totul în urmă și am fugit la Brașov, lăsându-mi copiii cu mama și soțului doar un bilet. Am fost copleșită de rutina zilnică, de lipsa recunoștinței și de sentimentul că nu mai exist ca femeie, ci doar ca o rotiță într-un mecanism obosit. Povestea mea e despre curajul de a spune „ajunge!”, despre vinovăție, regăsire și întrebarea dacă sacrificiul femeii într-o familie e cu adevărat firesc.
Sunt Irina, mamă a doi copii mici și soție de aproape șase ani. Când Mihai, soțul meu, mi-a făcut un comentariu dureros despre greutatea mea, am reacționat impulsiv, crezând că îi voi da o lecție. Dar ceea ce a urmat ne-a pus căsnicia la încercare mai mult decât aș fi crezut vreodată.
