Mă numesc Irina și vă voi povesti despre noaptea în care viața mea și a fiului meu, David, s-a schimbat pentru totdeauna. Ani de zile am trăit în teroare, ascunzând vânătăile și lacrimile, până când băiețelul meu de patru ani a găsit curajul pe care eu nu-l mai aveam. Aceasta este povestea despre frică, speranță și puterea de a rupe lanțurile atunci când totul pare pierdut.
Mă numesc Sorina și povestea mea începe într-o seară tensionată, când am decis să-mi apăr fiul, Vlad, de presiunile sufocante ale socrilor lui. Am trăit ani de zile cu teama că familia soției lui îl va frânge, iar în acea seară am ales să nu mai tac. Povestea mea e despre curaj, sacrificiu și limitele pe care le impunem pentru cei pe care îi iubim.
Am fost mereu o mamă protectoare, dar când fiul meu, Vlad, și-a găsit fericirea alături de Ana, rudele noastre au început să pună presiuni insuportabile asupra lor. Povestea mea este despre lupta dintre dorința de a controla și nevoia de a lăsa copiii să-și urmeze drumul. Am învățat că iubirea adevărată înseamnă să știi când să faci un pas înapoi.
Încă tremur pe măsură ce scriu aceste rânduri. Acum o săptămână, a trebuit să-mi dau afară fiul și soția lui din apartamentul meu. Nu regret acțiunile mele – și-au atras-o singuri. Am venit acasă de la serviciu și am găsit musafiri nepoftiți. Întotdeauna așteptam cu nerăbdare vizitele fiului meu, dar acum șase luni s-a întâmplat ceva la care nu mă așteptam.
Când Radu avea doar trei ani, tatăl său a abandonat familia. În cele din urmă, mama sa, Elena, s-a mutat în străinătate pentru a-și câștiga existența. În absența ei, Radu tânjea după prezența mamei sale. Crescut de bunica sa, Genoveva, Radu a învățat poezii pentru copii și s-a pregătit pentru școala primară sub îngrijirea ei. Deși avea părinți, Radu simțea o singurătate profundă. El și-a făcut un jurământ.
