„Ascultă-mă, fiule…” șopti mama. Fiecare cuvânt era o luptă. Boala îi secătuia încet viața. Zăcea în pat, emaciată. Pentru Mihai, părea doar o umbră a femeii care fusese odată. Fusese mereu înaltă, puternică și zâmbitoare. Dar acum… „Fiule, te rog, nu o lăsa pe Lidia… Are nevoie de cineva care să aibă grijă de ea. Nu e ca ceilalți…”
În multe familii românești cu mai mulți copii, un scenariu comun se desfășoară: un copil devine favorit al unuia sau ambilor părinți, în timp ce celălalt se simte neglijat și nesprijinit. Acesta a fost cazul în familia noastră. Toată lumea îl adora pe Andrei, iar eu eram outsider-ul. Mama mea a spus odată
Indiferent cât de apropiați suntem de cei dragi, fiecare dintre noi este un individ care nu suportă să audă opinii negative despre sine. Această poveste explorează provocările și regretele de a muta un părinte în vârstă într-un mediu nou.
„Nu îi datorez nimic acestui om pentru că, în cei douăzeci de ani de căsnicie, nu ne-a oferit niciodată ajutor, nici financiar, nici fizic.”
Mama și tatăl vitreg sunt acum pensionari. Ea are 65 de ani, iar el are 72. Tatăl vitreg abia mai poate merge, așa că mama are grijă de el. Întotdeauna s-au înțeles bine, sfătuindu-se reciproc și fără să se certe. Până de curând. Acum treizeci de ani, el s-a căsătorit cu o femeie cu doi copii mici, pentru care suntem foarte recunoscători. Acum suntem
Am divorțat de soțul meu acum 10 ani după ce am descoperit că avea o aventură cu o femeie mult mai tânără. L-am dat afară pe Mihai imediat. A fost greu la început, dar am realizat că nu era sfârșitul. Mai ales că aveam încă multe griji. Câțiva ani după divorț, fiica mea s-a căsătorit. Soțul ei s-a mutat la noi.
Lia nu este o bătrână rea, iar eu mă consider o persoană compasivă și înțelegătoare. Dar îngrijirea ei devine din ce în ce mai dificilă. La 94 de ani, Lia a suferit o cădere acum doi ani, rezultând într-o fractură de compresie a coloanei vertebrale. După luni de repaus la pat, a început să meargă din nou, dar provocările îngrijirii își pun amprenta asupra mea. Aceasta este povestea mea de luptă și emoțiile complexe care vin odată cu îngrijirea unei persoane dragi în vârstă.
– „I-am spus că nimeni nu se gândește la mine sau la copilul nostru. Cu siguranță nu ea. Se agață de el și se așteaptă să rezolvăm noi totul.”
Crescând, eu și sora mea ne certam adesea. Ea este cu trei ani mai mică decât mine, iar părinții noștri, în special mama, luau aproape întotdeauna partea ei. Școala era puțin mai ușoară: fără părinți în preajmă, ceilalți copii mă înțelegeau și o criticau adesea pe Victoria pentru aroganța și vanitatea ei. Nu trecea o zi fără ca ea să-mi batjocorească înfățișarea.
Adesea, familiile îngrijesc rudele în vârstă din motive egoiste, doar pentru a se confrunta cu dispute amare privind moștenirea după decesul acestora. În această poveste, împărțirea bunurilor duce la consecințe neașteptate și dezvăluie rupturi profunde în familie.
Am cinci copii: două fiice și trei fii. A fost acum aproximativ 30 de ani când erau toți mici. Acum, sunt adulți și își încep propriile familii. Relația mea cu fiicele mele este tensionată, iar fiii mei sunt distanți.
Crescând, eu și sora mea ne certam adesea. Ea este cu trei ani mai mică decât mine, iar părinții noștri aproape întotdeauna îi luau partea, mai ales mama. La școală era puțin mai ușor: fără părinți în preajmă, ceilalți copii mă înțelegeau și adesea o criticau pe Victoria pentru aroganța și vanitatea ei. Nu trecea o zi fără ca ea să-mi batjocorească înfățișarea.
