Într-o dimineață ploioasă, am ales să rămân la birou peste program doar ca să evit încă o ceartă cu soțul meu, Sorin. Între presiunea de la serviciu și tensiunile din familie, am început să mă pierd pe mine însămi, întrebându-mă dacă fuga mea e o soluție sau doar prelungește inevitabilul. Povestea mea e despre frică, vinovăție și curajul de a privi adevărul în față.
Am crescut în umbra fratelui meu bolnav, mereu simțindu-mă vinovată pentru că nu pot fi salvarea pe care mama o aștepta. După liceu, am fugit de acasă, dar nici distanța, nici blocarea numerelor nu au oprit valul de reproșuri și blesteme din partea mamei. Povestea mea e despre lupta cu vina, dorința de libertate și întrebarea care mă macină: oare am dreptul să-mi trăiesc viața când familia mea se destramă?
Mama mea nu se abține și îmi trimite mesaje pline de furie. Am blocat numeroase numere, dar ea găsește mereu unul nou de pe care să-mi scrie. Conținutul mesajelor variază, dar sunt mereu pline de blesteme. Mama îmi dorește lucruri groaznice, inclusiv moartea și boala. Cum poate o mamă să scrie astfel de lucruri propriei fiice? Ea nu vede asta ca pe ceva
