În ziua nunții mele, când toți așteptau să pășesc spre altar, am realizat că nu mă căsătoresc doar cu Vlad, ci și cu familia lui sufocantă. Povestea mea este despre încercarea de a mulțumi pe toată lumea și despre cum, încetul cu încetul, m-am pierdut pe mine însămi. Oare există o cale de ieșire dintr-o astfel de situație sau chiar avem doar o singură șansă la fericire?
Mă numesc Ana și povestea mea începe într-o noapte furtunoasă, când am fugit de acasă cu doar trei lucruri în geantă, lăsând în urmă o familie sfâșiată de secrete și așteptări. Pe malul mării, am învățat să mă ascult, să-mi înfrunt vinovăția și să mă întreb dacă am dreptul să-mi aleg propriul drum, chiar dacă asta înseamnă să-i rănesc pe cei dragi. Este o poveste despre curaj, iertare și despre cât de greu e să pui limite între tine și cei pe care îi iubești.
În ajunul nunții mele, am început să simt că nu mai trăiesc propria mea viață. Familia lui Rareș voia să controleze totul, iar eu mă pierdeam pe mine cu fiecare zi ce trecea. Povestea mea este despre curajul de a spune „nu” atunci când toți așteaptă să spui „da”.
În ziua nunții mele, am simțit că nu mai pot respira sub presiunea unei familii care nu era a mea. Logodită cu Vlad, dar sufocată de așteptările și manipulările părinților lui, am ales să fug, riscând totul pentru libertatea mea. Povestea mea este despre curajul de a spune „nu” atunci când toată lumea se așteaptă să spui „da”.
Într-o dimineață ploioasă, am lăsat o scrisoare pe masa din bucătărie și am fugit la București, lăsându-l pe Vlad cu copiii. Povestesc despre fuga mea, despre disperarea de a nu mai fi văzută ca femeie, ci doar ca mamă și gospodină, și despre drama care a urmat când familia mea s-a destrămat. Întreb la final dacă există vreo cale de a ne regăsi pe noi înșine fără să-i rănim pe cei pe care îi iubim.
