Mă numesc Viorica și am 59 de ani. După o viață întreagă în care am fost mereu la dispoziția tuturor, am ajuns, în sfârșit, să descopăr ce înseamnă să trăiești pentru tine. Povestea mea este despre sacrificiu, renunțare, dar și despre curajul de a te regăsi când toți ceilalți uită să te întrebe dacă mai poți.
După divorț, am crezut că voi găsi liniștea, dar fosta mea soacră a venit cu pretenții asupra apartamentului în care locuiam. Am fost nevoită să mă confrunt nu doar cu ea, ci și cu familia mea, care nu mă susținea, și cu propriile mele temeri. Povestea mea este despre curajul de a-mi apăra demnitatea și libertatea, chiar și atunci când totul părea pierdut.
Mă numesc Mariana și ani la rând am fost invizibilă în propria casă, redusă la rolul de gospodină și mamă, fără să mai fiu văzută ca femeie sau parteneră. Povestea mea este despre lupta cu prejudecățile, cu așteptările familiei și cu propriile temeri, dar și despre curajul de a-mi cere dreptul la respect și la o viață trăită cu sens. Am învățat că schimbarea doare, dar merită fiecare lacrimă și fiecare pas făcut spre mine însămi.
M-am trezit într-o dimineață friguroasă de noiembrie, cu inima grea și cu ochii umflați de plâns, după ce soțul meu, Radu, m-a anunțat că pleacă. Am trăit ani întregi doar pentru familie, uitând de mine, de visurile mele, de cine eram cu adevărat. Acum, singură și rănită, trebuie să învăț să mă regăsesc și să-mi dau voie să exist dincolo de rolul de mamă și soție.
Într-o noapte rece, după o ceartă dureroasă cu soțul meu, am fugit la părinții mei, sperând să găsesc alinare. În loc de sprijin, am primit doar reproșuri și o ușă trântită în față, iar lumea mea s-a prăbușit. Povestea mea este despre lupta de a fi ascultată într-o familie unde tăcerea și aparențele contează mai mult decât adevărul și durerea.
Într-o dimineață de toamnă, am lăsat totul în urmă și am fugit la Brașov, lăsându-mi copiii cu mama și soțului doar un bilet. Am fost copleșită de rutina zilnică, de lipsa recunoștinței și de sentimentul că nu mai exist ca femeie, ci doar ca o rotiță într-un mecanism obosit. Povestea mea e despre curajul de a spune „ajunge!”, despre vinovăție, regăsire și întrebarea dacă sacrificiul femeii într-o familie e cu adevărat firesc.
