Am simțit că mă prăbușesc în primele săptămâni după naștere, când nopțile fără somn și tăcerea din casă m-au făcut să mă simt mai singură ca niciodată. Eu îi ceream ajutor lui Răzvan, iar el se retrăgea, spunând că se teme să nu-i facă rău fiicei noastre și că nu știe ce să facă. Am ajuns la un pas să ne pierdem unul pe altul, până când o discuție dureroasă, spusă printre lacrimi și oboseală, ne-a obligat să vedem adevărul și să învățăm, încet, să fim părinți împreună.