Totul a început în noaptea în care am găsit valiza soțului meu lângă ușă, gata de plecare, iar ochii lui evitau privirea mea. Povestea noastră a fost mereu marcată de distanță, el venind din Constanța, iar eu crescută într-un sat mic din Moldova. Acum, recitind jurnalul scris în timpul destrămării noastre, mă întreb: a fost oare dragostea suficientă?
Am primit un video de la vecinul meu, în care noul partener al soției mele îl lovea pe fiul meu, iar ea doar zâmbea. Eram la mii de kilometri distanță, pe o platformă petrolieră, neputincios și sfâșiat de durere. Povestea mea este despre disperarea unui tată care vede cum familia lui se destramă și nu știe dacă mai poate face ceva.
M-am mutat la București cu soțul meu, visând la un nou început departe de conflictele din familie. Dar un telefon neașteptat m-a forțat să mă confrunt cu tot ce am lăsat în urmă și să-mi pun sub semnul întrebării alegerile. Povestea mea este despre singurătate, dor, și curajul de a privi adevărul în față.
Soțul meu, Mihai, nu era doar un muncitor obișnuit, așa că am trăit confortabil. Ne-am permis multe luxuri. Din acest motiv, le-am oferit copiilor noștri tot ce aveau nevoie, cumpărându-le tot ce își doreau.
Totul s-a întâmplat când eram tânără. Aveam 16 ani când l-am întâlnit. Era un băiat amabil cu vise mari. Am început o relație serioasă. Un an mai târziu, a plecat la universitate în alt oraș și, după șase luni, a scris să spună că vrea să se despartă. Poate dacă nu ar fi plecat, lucrurile ar fi putut fi diferite; poate fiica mea ar fi avut un tată normal. După despărțire.
