Sunt Mariana și, de treizeci de ani, am încercat să fiu mama perfectă pentru fiica mea, Irina. Am ajutat-o mereu, am luptat pentru ea, dar acum simt că nu mai pot să-i port povara vieții. Povestea mea este despre granițele dintre dragoste și sacrificiu, despre frica de a-ți lăsa copilul să cadă și despre momentul când trebuie să-i dai drumul, chiar dacă doare.
Am crezut că dragostea e de ajuns, dar după nuntă am descoperit că soțul meu, Vlad, nu ia nicio decizie fără mama lui, Mariana. Am renunțat la apartamentul meu și am acceptat să locuim cu ea, sperând că va fi doar o perioadă scurtă. Încet, m-am pierdut pe mine însămi între dorințele lor și am ajuns să mă întreb dacă nu cumva am greșit totul.
Viața mea liniștită a fost dată peste cap când fiul meu, Vlad, s-a întors acasă după divorț. Între dorința de a-l ajuta și nevoia mea de liniște, am ajuns să mă simt străină în propria casă. Povestea mea e despre sacrificiu, limite și întrebarea dacă dragostea de mamă are vreodată voie să spună „ajunge”.
La treizeci și cinci de ani, credeam că am totul clar. Întâlnirea cu Ana mi-a schimbat viața în moduri pe care nu le-am anticipat niciodată. Când i-am cerut să se mărite cu mine, credeam că suntem destinați pentru o viață de fericire. Acum, nu mai sunt atât de sigur.
