Când am plecat la muncă în Italia, Ana avea doar 12 ani. Am crezut că fac totul pentru binele ei, dar am pierdut ceva ce nu mai pot recupera: apropierea dintre noi. Acum, încerc să-i explic de ce am ales pâinea în locul prezenței, dar ochii ei încă mă judecă.
Mă numesc Mariana și am muncit douăzeci de ani în Italia, visând la un viitor mai bun pentru copiii mei rămași acasă, în România. Întoarsă după atâta timp, am descoperit că legăturile de familie s-au subțiat, iar eu am devenit doar o sursă de bani, nu și de iubire sau respect. Povestea mea e despre sacrificiu, dor, dezamăgire și căutarea propriei identități într-o familie care pare să fi uitat cine sunt.