Sunt Maria, o femeie trecută de șaptezeci de ani, care a crescut trei copii singură după ce soțul m-a părăsit. Deși copiii mei mă sună zilnic să mă întrebe de sănătate, simt că în spatele grijii lor se ascunde doar interesul pentru moștenire. Povestea mea e despre singurătate, dezamăgire și întrebarea dacă dragostea de mamă mai valorează ceva când banii devin mai importanți decât sufletul.
Explorarea provocărilor emoționale și practice cu care se confruntă familiile atunci când copiii adulți aleg să locuiască departe de părinții lor.
După ani de zile în care a fost neglijată de copiii săi adulți, o mamă ajunge la un punct de cotitură. Confruntată cu singurătatea și neglijența, ea decide să ia măsuri drastice, amenințând că își va vinde casa și bunurile pentru a-și asigura un loc într-o comunitate de pensionari. În ciuda sacrificiilor sale, apelul ei pentru ajutor rămâne fără răspuns, lăsând-o să ia o decizie dificilă.
Maria are trei copii care de mult timp au părăsit casa părintească. Fiul ei cel mare locuiește în străinătate cu familia sa. A plecat de acasă la o vârstă foarte tânără și nu și-a mai văzut mama de atunci. Doar fotografii, scrisori și urări de sărbători au rămas. Maria păstrează cu grijă totul și adesea, mai ales în serile de iarnă, le răsfoiește și le citește. „Fiule, ne este atât de dor de tine…”
„Mamă, sunt adult! Trebuie să iau propriile decizii!” a spus Andrei, întins pe canapea și uitându-se la televizor. „Nu spun că ești un băiețel! Dar…”
Poate că greșesc, dar cred că părinții nu ar trebui să își susțină financiar copiii adulți care și-au întemeiat deja propriile familii. Desigur, există momente când ajutorul este necesar, dar nu atunci când copiii își irosesc viața și cheltuiesc bani pe petreceri, doar pentru a se întoarce la părinți pentru asistență. Fiica mea s-a căsătorit acum doi ani. Ea are
Tatăl meu are 57 de ani, cu doar doi ani mai mult decât mama. Cât despre mine, am 30 de ani și am un copil. Știi, un fiu adult al unor părinți adulți. Cel puțin, așa credeam. Acum câteva luni, tatăl meu, un bărbat cu părul cărunt dar robust, a decis să părăsească familia. A hotărât să divorțeze de mama. Am aflat despre asta acum câteva luni.
„Mamă, sunt adult! Trebuie să iau propriile decizii!” a spus Andrei, întins pe canapea și uitându-se la televizor. „Nu spun că ești un băiețel! Dar…”
Mereu m-am întrebat despre părinții care nu își ajută copiii adulți și, în schimb, așteaptă ajutor de la ei. Eu și soțul meu ne-am susținut întotdeauna copiii. Mai întâi, ne-am asigurat că fiica și fiul nostru au primit o educație superioară. Apoi, le-am organizat nunțile. Chiar și după ce și-au întemeiat propriile familii, le-am oferit adesea alimente și tot ce aveau nevoie. Dar, așa cum s-a dovedit,
Fiica mea mi-a spus că pot începe să mă întâlnesc din nou doar după ce îi semnez casa. Poți să crezi așa ceva? Am trecut de cincizeci de ani, iar fiica mea, Ana, face aceste cereri.
Prietena mea, Ana, a decis că a venit timpul să le dea o lecție fiilor ei. Aceștia trăiau pe spatele ei și erau perfect confortabili cu asta. Când răbdarea Anei s-a epuizat, a decis că este momentul ca ei să înceapă să trăiască pe cont propriu. S-a pensionat, dar nu înainte de a-și lua concediul acumulat. Le-a spus copiilor că a renunțat la muncă pentru că era timpul să se retragă. Ana este mama a patru copii
De mici, se obișnuiesc să aibă totul pe tavă. Dar când vine momentul să înfrunte lumea reală, un munte de provocări apare la orizont.
