Viața mea alături de Mariana a fost o luptă continuă cu lipsurile, nu din sărăcie, ci din obsesia ei pentru economisire. Am ajuns să trăiesc în întuneric, cu frigul în oase și cu sufletul strâns, simțind că nu mai am voie să mă bucur de nimic. Povestea mea este despre cum dragostea poate fi sufocată de frică și control, și despre curajul de a pune întrebări atunci când viața devine o celulă fără ferestre.
Sunt Ioana și, de când soțul meu a decis să lase banii noștri pe mâna tatălui său, viața mea s-a transformat într-o luptă zilnică pentru demnitate. Mă simt captivă într-o familie care nu mă ascultă și nu mă respectă, iar fiecare zi e o încercare de a-mi păstra speranța și identitatea. Povestea mea e despre control, lipsă de încredere și curajul de a spune „ajunge”.
De la 17 ani, am muncit și mi-am rezolvat toate problemele singură. Toată viața mea, am fost obișnuită să mă bazez doar pe mine și pe forțele mele. Acum, mă simt prinsă și lipsită de putere.
Familia noastră „puternică”, cea care ar fi trebuit să fie „la bine și la greu…”, a durat puțin peste doi ani. Imediat după nuntă, Filip, acum ca soț, a început să țină evidența finanțelor.
De la vârsta de șaptesprezece ani, am muncit și mi-am rezolvat toate problemele singură. Toată viața mea, m-am obișnuit să mă bazez doar pe mine și pe forțele mele. Dar acum, soțul meu controlează totul și mă simt prinsă.
Elena înțelege prea bine situația în care se află, dar se simte neputincioasă să o schimbe. Soțul ei, Mihai, îi ia întregul salariu, examinează fiecare cheltuială și se asigură că ea nu are niciun ban pentru sine.
Unii soți sunt tiranici în mod deschis, țipând sau devenind posesivi la cea mai mică provocare. Alții pot fi bețivi sau eșuați care nu contribuie cu nimic la gospodărie, dar nu cer nimic în schimb de la soțiile lor. Ambele scenarii sunt coșmaruri pentru orice femeie. Totuși, situația mea este diferită; sunt căsătorită cu un zgârcit modern, stilat și inteligent care aproape se consideră un sfânt.
