Am construit cu mâinile mele, alături de soția mea, casa visurilor noastre, crezând că aici vom îmbătrâni liniștiți. Dar când fiul nostru, Vlad, s-a întors acasă cu o propunere neașteptată, tot ce am crezut că știu despre familie, sacrificiu și viitor s-a zdruncinat din temelii. Povestea mea este despre dragoste, renunțare și întrebarea dacă uneori nu cumva visurile părinților devin poveri pentru copiii lor.
Fostul meu soț este cu cinci ani mai în vârstă decât mine și locuiește în oraș. Pe atunci, era un muncitor obișnuit, dar pentru mine, el era totul.
Când aveam 25 de ani, m-am căsătorit cu fiul ei — asta a fost acum aproape 20 de ani. Un an mai târziu, soțul meu m-a părăsit, și am rămas să adun bucățile.
Nora și tatăl ei vitreg, Haralambie, sunt acum pensionari. Nora are 65 de ani, iar Haralambie 72. Mobilitatea lui Haralambie a scăzut, făcându-i dificil să meargă, așa că Nora are grijă de el. Ei s-au înțeles întotdeauna bine, susținându-se și sfătuindu-se reciproc fără conflicte. Asta până de curând. Acum treizeci de ani, Haralambie s-a căsătorit cu o femeie cu doi copii mici, și aceștia i-au fost recunoscători de atunci. Dar acum, viețile lor iau o întorsătură tristă.
La frageda vârstă de optsprezece ani, Alina s-a trezit așteptând un copil. Visând la casa perfectă pentru familia lor în expansiune, ea și soțul ei, Andrei, s-au confruntat cu provocări neașteptate.
