Într-o dimineață ploioasă, mă aflam într-un tren aglomerat spre București, cu fetița mea bolnavă în brațe și inima frântă de oboseală și griji. Un gest neașteptat din partea unui străin, Victor, mi-a schimbat nu doar ziua, ci și perspectiva asupra oamenilor. Povestea mea vorbește despre epuizare, singurătate, dar și despre bunătatea care poate apărea când te aștepți mai puțin.
Într-o dimineață ploioasă, am intrat în clasa a IX-a la liceul din orașul meu mic, cu inima strânsă și palmele transpirate. Am găsit-o pe Irina plângând în curtea școlii, iar gestul meu de a o consola a declanșat un val de reacții neașteptate, atât din partea colegilor, cât și a familiei mele. Povestea mea este despre curajul de a fi bun într-o lume care judecă prea repede și despre prețul pe care îl plătești când alegi să nu te conformezi.
Într-o dimineață rece de iarnă, am decis să ajut un om al străzii, Nicolae, oferindu-i o masă caldă. Însă, ceea ce a urmat a fost o lecție dureroasă despre greutățile vieții pe stradă și despre cum un simplu gest de bunătate poate avea un impact profund. Povestea mea dezvăluie complexitatea și provocările cu care se confruntă cei fără adăpost.
Nu am fost niciodată un fan al ploii. Orașul devine tern, gri și sumbru, iar întotdeauna există riscul de a fi udat de vreun șofer imprudent. Exact așa a fost în orașul meu în ultimele zile, cu soarele de primăvară de nicăieri, lăsându-mă copleșită de vremea mohorâtă actuală. Acum trei zile, în timp ce mă întorceam acasă de la muncă în mijlocul ploii torențiale, un bătrân s-a grăbit pe lângă mine
