După ce și-a pierdut iubita soție, Elena, Ion caută alinare mutându-se cu fiica sa, Emilia. Totuși, soțul ei, Mihai, îi prezintă o alegere dificilă: mansarda înghesuită sau un azil de bătrâni. Decizia lui Ion duce la un rezultat neașteptat și dulce-amar.
Aceasta este povestea unei femei în vârstă, Maria, ale cărei fii, Ion și Mihai, o vizitau rar. Când o făceau, era de obicei pentru a profita de ea. În cele din urmă, lăcomia lor a dus la un deznodământ sfâșietor.
Ieri, stăteam pe verandă cu vecina noastră, doamna Popescu, și plângea cu sufletul la gură. Ne-a spus că se simte atât de tristă și că vrea să se mute voluntar într-un azil de bătrâni. Totul din cauza cuvintelor fiului ei. L-a crescut singură după ce soțul ei a murit devreme. A trebuit să se descurce cu totul de una singură. Merită menționat că fiul doamnei Popescu a crescut și a devenit un tânăr răsfățat și cu pretenții. Încă din copilărie.
Fiica ei a adus-o la noi, ascunzând adevărul că va rămâne permanent. În fiecare zi, stătea lângă fereastră, așteptând ca fiica ei să se întoarcă.
Și-a dedicat întreaga viață fiului și fiicei sale. Dar când au crescut, i-au răsplătit cu trădare… Era pregătită pentru toate provocările pentru că își dorea cu adevărat să fie mamă. Acum, se confruntă cu un viitor incert.
Crescând, fratele meu și cu mine am avut drumuri diferite. Eu eram mereu concentrată pe studii, visând să devin avocat. Fratele meu, pe de altă parte, era mai interesat de petreceri și de a trăi clipa. Într-o zi, a venit în vizită și a sugerat ceva care m-a zguduit până în adâncul sufletului.
Îmi iubesc soțul. Trăim împreună de 20 de ani, și fiecare zi alături de el îmi aduce bucurie și un sentiment de liniște. Este mecanic auto. A început de la zero. Acum are propriul său mic atelier în orașul nostru. E păcat că trebuie să așteptăm luni întregi pentru un client bogat. Dar fiecare mașină are nevoie de reparații, așa că așa își câștigă existența. Apropo,
Sunt epuizată de a face totul singură – copiii mei adulți nici măcar nu mă menționează. I-am avertizat: fie mă ajută, fie vând toate bunurile și plătesc pentru un sejur la un azil de bătrâni. Eu și soțul meu ne-am dedicat viața copiilor noștri. Ne-am crescut fiul și fiica, oferindu-le tot ce ne-am putut permite. Acum, par să mă fi uitat.
Într-o seară, mă întorceam de la muncă când l-am observat pe vecinul meu, Mihai, stând pe verandă, cu lacrimi curgându-i pe față. Un bărbat de vârstă mijlocie, privea în gol, incapabil să-și ascundă durerea. Era clar că se întâmplase ceva semnificativ. M-am apropiat de el și l-am întrebat dacă pot face ceva pentru a-l ajuta. Mi-a răspuns: „Nimeni nu mă mai poate ajuta acum, e prea târziu…”
Prinsă între ciocan și nicovală, sunt o mamă singură cu o fiică mică, străduindu-mă să mă concentrez pe creșterea ei și să mă asigur că are cea mai bună copilărie posibilă. Pe de altă parte, am un tată vitreg în vârstă, Vasile, care are 84 de ani și trăiește singur într-o casă în deteriorare într-un mic sat rural. Situația devine din ce în ce mai gravă, iar recenta noastră sugestie de a-l muta într-un azil de bătrâni a dus la o prăbușire emoțională, lăsându-ne într-un impas dureros.
