Într-o noapte rece de noiembrie, am aflat că focul ne-a mistuit casa și toate amintirile. Am simțit că lumea mea se prăbușește, dar credința și rugăciunea au devenit singurul sprijin pentru mine și familia mea. Povestesc cum, printre cenușă, am găsit puterea să mergem mai departe și să ne regăsim speranța.
Era doar o altă zi obișnuită. Mă întorceam de la muncă când, dintr-o dată, am auzit pe cineva strigându-mi numele. M-am întors confuz. Cine ar putea să mă strige? S-a dovedit a fi o femeie pe care nu o recunoșteam și avea o fetiță cu ea.
Sara a primit o invitație la reuniunea de liceu, un moment care a surprins-o pe femeia de 38 de ani. Amintirile ei despre colegii de clasă erau departe de a fi plăcute. În loc să participe, a ales să răspundă printr-o scrisoare sinceră, explicând absența sa și reflectând asupra trecutului.
