De fiecare dată când Paștele sau Crăciunul se apropie, simt cum inima mi se strânge. Sunt mama care nu-și găsește locul în casa propriei fiice, mereu privită ca un intrus, mereu cu bagajul pregătit să plece. Povestea mea este despre dorința de a aparține și despre întrebarea care mă macină: cine e, de fapt, problema?
Sunt Jovana și, de ani de zile, am încercat să țin familia unită, chiar dacă simțeam cum mă pierd pe mine însămi. Între soțul meu, Cătălin, mereu absent, și copiii mei adolescenți, Mara și Radu, care mă priveau tot mai des ca pe un obstacol, am ajuns să mă întreb dacă mai contez cu adevărat pentru ei. Povestea mea e despre tăceri apăsătoare, dorința de a fi văzută și lupta de a nu mă dizolva în propria casă.
Într-o seară rece de noiembrie, fiul meu Vlad a trecut pe lângă mine pe stradă și s-a prefăcut că nu mă cunoaște. Am crescut singură acest copil, am renunțat la visele mele pentru ca el să aibă o viață mai bună, dar când am avut nevoie de sprijinul lui, am descoperit cât de adâncă poate fi rana respingerii. Povestea mea este despre sacrificiu, dezamăgire și întrebarea care mă macină: unde am greșit?
