Într-o dimineață rece de toamnă, l-am găsit pe Vlad, un băiat singuratic, pe banca din fața blocului. Povestea lui m-a răscolit și, împreună cu soțul meu, am decis să-i oferim o mână de ajutor, deși nu știam cât de greu va fi drumul. Am descoperit că lupta cu prejudecățile, birocrația și propriile temeri poate schimba nu doar viața unui copil, ci și a noastră.
Mă numesc Ivana și povestea mea începe în sala de nașteri, când am simțit pentru prima dată că lumea mea se prăbușește. După un travaliu chinuitor și complicații grave, familia mea a început să mă preseze să-mi dau fetița spre adopție, considerând că nu sunt destul de puternică să fiu mamă singură. Însă dragostea pentru copilul meu a fost mai puternică decât orice judecată sau teamă.
Mă numesc Irina și povestea mea începe într-o noapte ploioasă, când am primit un telefon care avea să schimbe totul. Împreună cu soțul meu, Radu, am adoptat un băiat dintr-un centru de plasament din Iași, dar liniștea noastră a fost spulberată când, după un an, trecutul lui a bătut la ușă sub forma unei scrisori misterioase. Am descoperit cât de greu e să lupți cu prejudecățile, cu secretele și cu propriile temeri, dar și cât de mult poate schimba dragostea destinul unui copil.
Timp de luni de zile, am stat la aceeași masă dintr-o cafenea mică din Iași, privind-o pe femeia pe care o credeam mama mea biologică. Frica de a-i distruge viața m-a ținut departe, până într-o zi ploioasă când am găsit curajul să-i spun cine sunt. Ce a urmat ne-a schimbat pe amândoi pentru totdeauna, forțându-ne să ne confruntăm cu durerea trecutului și să căutăm iertarea și apartenența.
Mă numesc Victor și povestea mea începe într-o noapte ploioasă din 1985, când am fost forțat să-mi dau fiul spre adopție, sub presiunea părinților mei și a vremurilor grele. După aproape patruzeci de ani de căutări, am reușit să-l regăsesc pe Radu, băiatul meu, dar drumul până la această întâlnire a fost presărat cu regrete, vinovăție și conflicte de familie. Acum, privind în urmă, mă întreb dacă dragostea poate vindeca rănile adânci ale trecutului sau dacă unele despărțiri lasă cicatrici pentru totdeauna.
Într-o dimineață friguroasă de noiembrie, am găsit un bebeluș abandonat pe pragul casei mele dintr-un cartier liniștit din Ploiești. Deși nu aveam nimic pregătit pentru un copil, am decis să-l cresc ca pe propriul meu fiu, ascunzându-i mereu adevărul despre originea lui. Acum, după 40 de ani, mă lupt cu vinovăția și cu întrebarea dacă am făcut bine să-i ascund cine este cu adevărat.
Mă numesc Ana și am crescut într-o familie care nu mi-a semănat niciodată, dar pe care am iubit-o cu disperare. La șaisprezece ani, am aflat că am fost schimbată la naștere și că părinții mei biologici mă căutaseră toată viața. Povestea mea e despre identitate, iertare și despre cât de greu e să-ți găsești locul când lumea ta se prăbușește.
Sunt Irina, am 29 de ani și de cinci ani încerc să devin mamă, dar fiecare speranță s-a transformat în dezamăgire. Povestea mea nu este despre reușită, ci despre cum am găsit un copil acolo unde nu mă așteptam, într-o lume plină de prejudecăți, durere și alegeri imposibile. Între tratamente, certuri cu soțul meu Vlad și presiunea familiei, am descoperit că maternitatea nu înseamnă doar sânge și gene, ci și curajul de a iubi dincolo de limitele impuse de societate.
Într-o dimineață rece de toamnă, am găsit un băiat singur în parc, iar povestea lui m-a zguduit până în adâncul sufletului. Împreună cu soțul meu, am decis să-l ajutăm, dar drumul nostru a fost plin de obstacole, neînțelegeri și prejudecăți din partea comunității. Povestea mea este despre curajul de a schimba destinul unui copil și despre lupta cu propriile temeri și limite.
Fiul meu are o carieră solicitantă care îl poartă adesea prin toată țara, iar eu sunt mereu îngrijorată de călătoriile lui constante. După o călătorie anume, am observat o schimbare la el. În cele din urmă, mi-a mărturisit că a întâlnit pe cineva special. Nici nu bănuiam că această revelație va duce la o descoperire neașteptată despre trecutul partenerului său.
Eu și Cătălin am visat mereu să avem un copil. După opt ani de căsnicie și nenumărate încercări nereușite, ne-am îndreptat atenția către adopție. Prietena noastră, Camelia, asistentă medicală, ne-a ajutat să găsim o fetiță. Am numit-o Sofia și am decis să păstrăm secretul adopției ei. Totuși, destinul a avut alte planuri, iar adevărul a ieșit la iveală într-un mod pe care nu l-am anticipat niciodată.
După ani de încercări nereușite de a-și întemeia o familie, întâlnirea Lindei și a lui Robert cu o tânără orfană pe nume Corina le-a aprins o rază de speranță. Inspirati de un vechi proverb care spunea că adoptarea unui copil ar putea duce la nașterea propriului copil, au îndrăznit să viseze din nou. Dar viața avea un alt plan pentru ei, învățându-i că uneori, dragostea și pierderea sunt două fețe ale aceleiași monede.
