Într-o seară ploioasă de noiembrie, nepoata mea, Ilinca, a venit la mine cu ochii înroșiți și sufletul sfâșiat. Povestea noastră e despre absență, vinovăție și încercarea disperată de a repara legături rupte de ani de tăcere. Am învățat că uneori, cel mai greu e să fii prezent atunci când cineva are cu adevărat nevoie de tine.
Sunt Maria, prinsă între un soț absent și dorința de a salva căsnicia noastră. Andrei, soțul meu, este mai mult la mama lui sau îngropat în muncă, iar eu mă simt invizibilă. Încerc să găsesc o cale de a-l face să înțeleagă că familia noastră are nevoie de el.
Ce definește cu adevărat un tată? Este ADN-ul comun sau prezența și sprijinul care modelează viața unui copil? Tatăl meu biologic, Mihai, era un avocat de succes a cărui carieră solicitantă îl ținea departe de casă. După ce părinții mei au divorțat când aveam cinci ani, mama mea, Elena, l-a cunoscut pe Andrei, un suflet blând care lucra ca bibliotecar. Aceasta este povestea despre cum am navigat complexitățile paternității și golul emoțional lăsat de bărbatul pe care mi-am dorit să-l numesc tată.
Sara a primit o invitație la reuniunea de liceu, un moment care a surprins-o pe femeia de 38 de ani. Amintirile ei despre colegii de clasă erau departe de a fi plăcute. În loc să participe, a ales să răspundă printr-o scrisoare sinceră, explicând absența sa și reflectând asupra trecutului.
