Fiica mea nu mai avea bani de lapte pentru copil, dar ginerele trimitea lunar bani părinților lui: seara în care am refuzat să mai tac

— Dacă nu-i trimit azi, tata zice că nu-și mai ia pastilele. Ce vrei să fac, să-l am pe conștiință?

Ginerele meu ținea telefonul strâns în palmă. Fiica mea, Ioana, stătea lângă frigider cu douăzeci și trei de lei pe masă. Îi numărase de două ori. În camera cealaltă, nepoțelul meu tușea prin somn.

— Dar copilului cu ce-i cumpărăm laptele, Radu?

El s-a uitat spre mine.

— Ne ajută mama ta până la salariu.

Atunci am pus sacoșa jos. Venisem cu supă, pâine și câteva mere. Nu venisem să țin încă o familie întreagă din pensia mea.

— Mama ei are și ea întreținere, am spus.

Ioana a strâns repede monedele, de parcă rușinea era a ei.

De aproape un an, aceeași poveste se repeta. Părinții lui Radu, Mariana și Gheorghe, aveau mereu o urgență. Ba întârzia pensia, ba trebuia schimbată centrala, ba apăruseră analize care „nu se puteau face la stat”.

La început, i-am crezut. Știam cât costă să îmbătrânești. După moartea soțului meu, învățasem să rup pastila de tensiune exact pe mijloc și să nu aprind lumina pe hol degeaba.

Dar ajutorul lor ajunsese regulă. O mie cinci sute de lei lunar, uneori două mii. Radu câștiga patru mii șapte sute la depozit. Ioana primea indemnizație de creștere a copilului. Aveau chirie, rate la frigider și un băiețel care făcea bronșite una după alta.

Eu acopeream găurile. Câte două sute. Câte trei sute. Până când am amânat să-mi fac o lucrare dentară și am început să mestec doar pe partea stângă.

În seara aceea am spus că nu mai pot.

Ioana m-a urmat pe casa scării.

— Trebuia să mă faci de râs în fața lui?

— Pe tine? Ioana, tu ai cerut bani pentru lapte.

— Știu ce-am cerut! Dar mâine pleci acasă. Eu rămân cu el.

M-a durut mai tare decât voiam să recunosc. Avea dreptate într-un fel. Eu puteam închide ușa. Ea trebuia să doarmă lângă omul cu care tocmai se certase.

Trei zile nu m-a sunat. Eu tot puneam mâna pe telefon, apoi îl lăsam. Mândrie proastă, ce să zic.

Duminică a venit singură, cu copilul adormit în cărucior.

— A făcut un credit, mi-a spus din prag.

Radu împrumutase opt mii de lei pentru o operație de cataractă a tatălui său. Nu discutase cu ea. Aflase când văzuse mesajul cu rata.

N-am întrebat-o de ce acceptase atâtea până atunci. I-am încălzit mâncarea și am lăsat-o să plângă.

Apoi am rugat-o să verifice un singur lucru: unde era programat Gheorghe.

Nu exista nicio programare. El voia operația la privat, dar nici măcar nu mersese la consultație. O parte din bani ajunseseră deja la fratele lui, pentru acoperișul unei anexe.

— Radu știa? am întrebat.

Ioana a dat din cap.

— A aflat după transfer. Și tot mie mi-a spus să nu fac scandal, că tata îl pune la loc.

Sâmbăta următoare am mers cu ea la socri. Radu ne aștepta acolo. Pe masa din bucătărie erau un dosar cu analize și o farfurie cu chec.

Mariana a început înainte să ne așezăm:

— V-am crescut, v-am ținut la școli, iar acum trebuie să cerșim?

Ioana și-a deschis telefonul.

— Luna trecută v-am trimis o mie opt sute. Noi am rămas cu restanță la chirie.

— Nu v-am pus eu să stați cu chirie, a spus Gheorghe.

Radu privea mușamaua. Atunci m-am răstit la el. N-am fost calmă, nici înțeleaptă.

— Uită-te la nevastă-ta! Ea s-a împrumutat pentru medicamentele copilului, iar tu împrumuți bani ca să nu te certe părinții!

— Nu înțelegeți, a spus el. Dacă le spun nu, mama nu-mi mai răspunde zile întregi.

Pentru prima dată, părea speriat, nu supărat.

Ioana i-a luat mâna, dar n-a îndulcit nimic.

— Nu-ți cer să-i abandonezi. Îți cer să hotărâm împreună ce ne permitem. Altfel, eu nu mai pot locui cu tine.

Au trecut patru luni. Trimit acum patru sute de lei, stabiliți după plata cheltuielilor casei. Urgențele medicale le plătesc direct. Mariana încă închide telefonul uneori. Radu încă se simte vinovat.

Eu nu le mai acopăr ratele. Îmi iau nepotul la mine joia și atât cât pot, atât dau.

Mă întreb și acum: când ajutorul pentru părinți lasă un copil fără cele necesare, mai e ajutor sau a devenit o datorie fără sfârșit?