„Pentru factura mea n-ai bani, dar la mare te duci?” Atunci am închis valiza și am spus tot ce înghițisem ani întregi
— Pentru factura mea n-ai bani, dar la mare te duci?
Soacra mea stătea în ușa dormitorului cu factura împăturită în palmă. Eu îngenuncheasem lângă valiză, iar Ilinca ținea costumul de baie la piept. La opt ani, înțelesese deja că atunci când bunica ridica vocea, trebuia să se facă mică.
— Da, mamă Doina. Mă duc cu fata la mare.
— Și pe noi ne lași cu lumina tăiată?
Am tras fermoarul. Mi-a prins un colț de rochie. Am tras iar, prea tare.
— Pe voi vă las să vă plătiți factura.
Până atunci, nu-i vorbisem niciodată așa.
Lucram la contabilitatea unui depozit de materiale din Ploiești. Radu, soțul meu, era șofer pe distribuție. Aveam rată la apartament, o mașină veche și un copil căruia îi spuneam prea des „luna viitoare”.
Doina locuia cu Sorin, fratele lui Radu, într-o casă la marginea orașului. Sorin lucra când găsea, mai ales la renovări. După divorț, băiatul lui, Vlad, rămăsese cu el.
La început, ajutorul nostru fusese firesc. O factură, lemne pentru iarnă, medicamente. Apoi cererile începuseră să vină direct la mine.
„Tu ești mai chibzuită, vorbește tu cu Radu.”
Numai că banii plecau din salariul meu. Radu spunea că pune el diferența luna următoare. De multe ori, luna următoare avea alte urgențe.
Nu mă durea că Vlad primea. Era copil și nu avea nicio vină. Mă durea că Ilinca era mereu uitată.
De ziua ei, Doina venise fără nimic. O ciupise de obraz și spusese:
— Lasă, că voi aveți de toate.
Peste două săptămâni, îi cumpărase lui Vlad o bicicletă. Am văzut-o într-o fotografie trimisă pe grupul familiei. Ilinca era lângă mine când am deschis telefonul.
— Bunica știe că și bicicleta mea e mică?
I-am spus că poate uitase. Am mințit-o ca să nu doară. Dar tot a durut, se vedea după cum și-a lăsat capul.
În aceeași lună, eu achitasem șapte sute de lei pentru reparația centralei lor.
Când i-am spus lui Radu, a oftat:
— Vlad n-o are pe maică-sa aproape. Mama încearcă să compenseze.
— Și Ilinca ce trebuie să piardă ca să fie văzută?
N-a răspuns. S-a apucat să strângă masa, deși încă mâncam.
Pentru vacanță pusesem bani deoparte din ianuarie. Câte o sută, două sute de lei, plus ce câștigasem lucrând câteva sâmbete. Patru nopți la Eforie, într-o cameră cu frigider pe hol. Radu nu primise concediu, dar fusese de acord să mergem noi două.
Cu trei zile înainte de plecare, Sorin îmi ceruse o mie două sute de lei. Curentul, o restanță la apă și „ceva pentru băiat”.
I-am spus că nu mai pot.
A doua zi, Doina a venit la noi.
Acum stătea lângă valiză și se uita la mine de parcă îi luasem ceva din casă.
— Te-ai schimbat. Înainte aveai suflet.
Ilinca a pus costumul de baie pe pat.
— Mami, putem să nu mai mergem. Nu-i nimic.
Am simțit că mi se strânge stomacul. Copilul meu renunța înainte să-i ceară cineva, numai să se termine cearta.
— Nu, iubita mea. Mergem.
Am rugat-o să-și aleagă o carte din sufragerie. După ce a ieșit, m-am ridicat.
— Nu mai plătesc facturile voastre. Nici rate, nici reparații. Dacă e o urgență medicală, discutăm și vedem ce putem face. Dar atât.
Doina a început să plângă. L-a sunat pe Radu chiar din dormitorul nostru.
Seara, a venit și Sorin. Nici nu s-a așezat.
— Pentru o vacanță faci scandal în familie?
— Nu pentru vacanță. Pentru că fata mea tocmai s-a oferit să renunțe la ea ca să nu vă supărați voi.
— Acum scoți ochii pentru fiecare leu?
M-am uitat la Radu. A stat câteva clipe cu privirea în podea.
— Sorin, luna trecută ți-am plătit eu asigurarea mașinii. Nu mai putem.
A fost prima dată când a spus „nu mai putem”, nu „vorbește cu ea”.
N-a urmat vreo împăcare. Sorin a plecat trântind ușa. Doina nu mi-a răspuns la telefon o săptămână.
La mare, Ilinca a intrat în apă ținându-mă de două degete. Seara, mi-a cerut o înghețată și a adăugat imediat:
— Dacă nu e prea scumpă.
Încă avem de reparat lucruri în sufletul ei. Mai multe decât am vrut să văd.
Nu vreau ca fiica mea să creadă că trebuie să se mulțumească mereu cu mai puțin, ca să fie iubită. Oare de ce, într-o familie, cel care pune o limită ajunge atât de des vinovatul?