Îi număram fiicei mele banii de ghete, iar soțul meu ducea pe ascuns mâncarea și economiile noastre la mama lui

— Pune puiul înapoi, Radu. Copilul tău mănâncă de două zile cartofi, iar tu ieși cu mâncarea pe ușă?

A rămas cu sertarul congelatorului deschis și cu punga lipită de piept. Era aproape zece seara. Mara dormea, iar eu tocmai spălasem caserola în care îmi luam a doua zi mâncare la brutărie.

— Îi duc mamei ceva. N-a apucat să cumpere.

— Și uleiul? Și cafeaua? Tot n-a apucat?

Nu m-a privit. Atunci am înțeles că nu mi se păruse.

De trei luni, în casa noastră lucrurile dispăreau încet. Un pachet de carne, o pungă de orez, câte o sută de lei din plicul pentru cheltuieli. Radu spunea că uitasem eu ce cumpărasem. Ajunsesem să păstrez bonurile într-o cutie de pantofi.

Câștigam împreună puțin peste șase mii de lei. După rată, întreținere, curent și cheltuielile Marei, orice sută conta. În săptămâna aceea îi lipisem tălpile ghetelor, fiindcă Radu spusese că la service le întârziaseră o parte din salariu.

— Arată-mi contul, i-am zis.

— Nu începe iar.

— Nu încep. Cred că abia acum termin cu ghicitul.

A pus puiul pe masă. Mâinile îi tremurau când a deschis aplicația băncii.

Opt sute de lei către Elena. Apoi șase sute. Apoi încă opt sute. Iar economiile pentru dentistul Marei aproape dispăruseră.

M-am așezat fiindcă mi se muiaseră genunchii.

— Salariul nu ți-a întârziat.

— Nu.

Atât. Un «nu» mic, după săptămâni în care îmi calculasem până și drumul cu autobuzul.

— Tu mă vedeai numărând monede și mă lăsai să cred că nu știu să țin o casă?

— Dacă îți spuneam că-i dau mamei, ieșea ceartă.

— Și acum ce crezi că e?

Din dormitor s-a auzit Mara întorcându-se în pat. Am coborât vocea amândoi. Parcă asta m-a durut mai tare: puteam să ne ascundem cearta de copil, dar el nu putuse să-mi spună adevărul.

A doua zi am mers împreună la mama lui.

Pe drum îmi pregătisem toate vorbele urâte. Mă gândeam la borcanele trimise de ai mei, la orele suplimentare, la ghetele copilului. Nu eram eu vreo sfântă, eram furioasă.

Elena ne-a deschis în halat, cu două pulovere dedesubt. În garsonieră era mai frig decât pe scară.

Pe masă avea trei plicuri desfăcute și o jumătate de pâine acoperită cu un șervet.

— Ai adus-o să-mi facă socoteala? l-a întrebat pe Radu.

— Am venit fiindcă în casa mea se fac socoteli fără mine, am răspuns.

A strâns plicurile, dar unul a căzut. Era o notificare de plată.

După moartea socrului meu, rămăsese cu o pensie mică și un credit făcut pentru înmormântare. Apoi i se stricase frigiderul. Luase încă un împrumut, din acela aprobat repede, cu rate pe care crezuse că le poate duce.

Nu le dusese.

— De ce nu ne-ai spus? am întrebat.

— Ca să mă privești așa?

Mi-am tras scaunul și m-am așezat. Pe frigider era desenul Marei, prins cu un magnet crăpat.

— Nu te privesc fiindcă n-ai bani. Sunt supărată că eu am ajuns mincinoasa care ascunde cheltuieli, iar copilul meu a rămas fără banii de dentist.

Elena s-a întors spre Radu.

— Ai zis că aveți de unde.

El a rămas lângă ușă, cu geaca pe el.

— Am crezut că rezolv luna următoare.

— În fiecare lună? l-am întrebat.

Nu mi-a răspuns.

Am plecat fără să stabilim nimic. Aveam nevoie să mă liniștesc, nu să promit bani din rușine.

Duminică ne-am așezat toți trei la masa noastră, cu facturile și un caiet. Am sunat creditorul, am cerut situația exactă a datoriei și posibilitățile de eșalonare. Nu s-a șters nimic miraculos.

Puteam oferi trei sute de lei lunar, după cheltuielile copilului. Cumpărăturile pentru Elena urmau să fie trecute separat pe listă. Fără pungi scoase noaptea. Fără bani luați din economii pe ascuns.

— Și dacă nu-mi ajung? a întrebat ea.

— Căutăm alte soluții împreună. Dar nici noi nu putem da ce n-avem.

Radu a acceptat. Mai greu i-a fost când i-am spus că o vreme voi verifica fiecare plată.

— Nu mai ai încredere în mine?

— Nu încă.

N-am spus-o ca să-l pedepsesc. Mi-a ieșit pur și simplu.

Încă o ajutăm pe Elena. Încă mă încordez când Radu spune că trece pe la ea.

Vreau să-l pot crede din nou. Dar cum reconstruiești încrederea fără să ajungi paznic în propria căsnicie?