Tata m-a măritat ca să nu mai fiu „povara” lui. În apartamentul vechi al unui om sărac am aflat cum e să fii iubită

— Sâmbătă vine Radu. Vorbim de cununie. Eu nu mai pot să te țin în spate.

Tata a spus asta în timp ce-mi căutam bastonul, mutat iar din locul lui. Am rămas cu mâna întinsă lângă cuier. Din bucătărie se auzea lingurița mamei lovind ceașca. N-a spus nimic.

— Am douăzeci și nouă de ani, tată. Nu sunt un sac pe care îl dai din curte.

— Atunci descurcă-te singură, Elena.

Îmi pierdusem vederea treptat, din cauza unei boli de retină. Până la douăzeci și patru de ani mai distingeam fețe. După aceea, umbre. Acum mă orientam după sunete, mirosuri și lucruri lăsate unde trebuiau.

Aveam indemnizație, îmi plăteam medicamentele și contribuiam la mâncare. Totuși, când venea factura la gaze, tata ofta lângă mine de parcă eu încălzeam singură toată casa.

Fratele meu, Sorin, cerea bani pentru rate și primea. Eu cerusem să fiu însoțită până la o asociație unde puteam învăța să folosesc mai bine calculatorul.

— Iar drumuri? oftase mama.

Așa ajunsesem să cer tot mai puțin.

Pe Radu îl știam din cartier. Lucra la întreținerea unei școli, câștiga puțin și locuia într-un apartament moștenit, cu instalații vechi și mobilă rămasă de la părinți. Tata vorbea despre el cu un dispreț pe care nu se ostenea să-l ascundă.

— Măcar are un acoperiș. Altul cine te ia?

Când a venit, am cerut să rămânem singuri. Mi-am strâns palmele între genunchi.

— Știi de ce te-a chemat tata?

— Bănuiesc.

— Eu nu vreau să fiu îngrijită din milă.

Scaunul lui a scârțâit.

— Nici eu nu vreau nevastă ca să am cine-mi încălzi ciorba. Putem întâi să ne cunoaștem? Dacă nu vrei, îi spunem nu.

Nimeni nu-mi mai oferise atât de simplu o ieșire.

Ne-am întâlnit patru luni. Mergeam la plimbare, beam ceai la el, ne certam despre muzică. Mă întreba înainte să mă ia de braț. Nu-mi termina propozițiile și nu vorbea mai tare doar fiindcă nu vedeam.

Când am hotărât să ne căsătorim, tata a întrebat cât îl costă masa.

Am avut douăsprezece persoane și prăjituri cumpărate la kilogram. Mama mi-a aranjat gulerul și mi-a șoptit:

— Să nu-l superi. Vezi și tu cât poate.

Nici atunci nu mi-a spus să fiu fericită.

Primele luni au fost grele. Frigiderul bâzâia ca un tractor, iar iarna puneam un prosop la ușa balconului. Într-o joi s-a spart o țeavă. Radu a venit ud, obosit, și a lovit găleata cu piciorul.

— Nu ne ajung banii niciodată!

Am început să-mi adun hainele într-o sacoșă.

— Ce faci?

— Plec. Știu cum începe.

A tăcut. Apoi s-a așezat lângă mine, pe podea.

— Sunt furios pe țeavă, Elena. Nu pe tine.

Atunci am plâns de m-a durut capul. El n-a încercat să mă oprească.

N-a devenit totul ușor după seara aceea. Am stabilit locul fiecărui lucru. Eu găteam, el spăla baia. Facturile le ascultam pe telefon și le plăteam împreună. Când mă ajuta fără să întreb, îi spuneam. Când eu mă închideam în mine, îmi spunea și el.

Cu sprijinul asociației am urmat un curs de masaj. După aproape un an, am început să lucrez câteva ore într-un cabinet. Radu m-a însoțit până am învățat drumul, apoi m-a așteptat acasă.

Primii mei bani i-am pus pe masă lângă salariul lui. Am cumpărat o baterie nouă la chiuvetă și două amandine. Am râs amândoi când mi-a căzut crema pe bluză.

Familia mea a venit în vizită abia după un an și jumătate. Mama mă auzise la telefon râzând și întrebase de două ori cine era lângă mine.

Le-am servit cafeaua. Tata s-a ridicat imediat.

— Lasă, că verși.

— Știu unde sunt ceștile.

Nu le-am vărsat.

Radu m-a întrebat dacă plătisem întreținerea. I-am răspuns că da, dar luna următoare trebuia să reducem cheltuielile. Vorbeam firesc. Tata nu scotea un cuvânt.

La plecare, mama m-a îmbrățișat prea strâns.

— Acasă nu râdeai așa.

— Acasă aveam grijă să nu vă încurc.

A început să plângă. Tata și-a căutat cheile mult timp, deși le ținea în mână.

M-a sunat după trei zile.

— Am fost nedrept cu tine.

Am așteptat să continue.

— Pot să mai vin duminică?

— Poți. Dar să vorbești cu mine, tată. Nu despre mine, ca și când n-aș fi acolo.

Încă învăț să-l primesc fără să mă pregătesc pentru o jignire. Oare poți ierta un părinte înainte să înceteze să te doară ce ți-a făcut?