De Paște, am gătit pentru toată familia trei zile la rând. Când le-am cerut să plece, soțul meu mi-a spus că eu sunt problema

— Vă rog să vă strângeți lucrurile și să plecați. Astăzi.

Țineam în mână un prosop ud, luat de pe jos din baie. În sufragerie s-a făcut liniște. Soacra mea a rămas cu furculița deasupra farfuriei, iar Sorin, soțul meu, a închis televizorul.

— Ioana, lasă prostiile. Nu faci acum o scenă.

Din bucătărie venea miros de grăsime arsă. Uitasem tava în cuptor. Nici nu m-am mișcat.

— Nu fac o scenă. Vă spun că nu mai pot.

Totul începuse cu o propoziție spusă de mine, cu două săptămâni înainte:

— Anul ăsta facem Paștele la noi?

Avem un apartament cu trei camere în Berceni, încă plătit la bancă. Nu e mare, dar am crezut că ne înghesuim cu drag. Părinții mei, părinții lui Sorin, fratele meu, Mihai, sora lui, Daniela, fiecare cu familia. Cincisprezece oameni, cu tot cu copii.

Eu înțelesesem că vin la masă. Că rămân peste noapte cei din provincie, apoi vedem. N-am stabilit nimic limpede. Aici am greșit, recunosc.

Am cheltuit aproape o mie șase sute de lei. Am mutat plata întreținerii după salariu și am spus că mă descurc. Sorin mi-a zis să nu fac prea multe.

După aceea, mama lui m-a sunat:

— Să ai și sarmale, mamă. Tatăl lui Sorin nu se satură cu drob.

Am avut și sarmale.

Vineri am frecat baia după serviciu. Sâmbătă am copt cozonacii, am făcut salata de boeuf și am tocat verdeața pentru drob. Sorin a dat cu aspiratorul și a cărat cumpărăturile. Chiar m-a ajutat la început. Nu vreau să spun că n-a făcut nimic.

La două noaptea, eu încă schimbam apa din oala în care fierbeam ouăle. El dormea.

Duminică au venit toți cu pungi mici: o sticlă de suc, două pâini, niște napolitane pentru copii. Mama mi-a întins o pungă cu ridichi.

— Am luat și eu ceva, să nu zici că venim cu mâna goală.

N-aș fi zis. Aș fi vrut doar să-mi spună cineva: «Stai jos, pun eu masa.»

Sorin s-a așezat cu bărbații în sufragerie. Politică, fotbal, încă o bere. Femeile stăteau în bucătărie, pe scaunele pe care eu nu mai apucam să mă așez, și își arătau fotografii pe telefon.

— Ioana, mai ai maioneză?

— Unde sunt paharele mici?

— Ăsta micu’ nu mănâncă friptură. Îi faci doi cartofi?

I-am făcut.

Prima noapte au dormit peste tot. Luni dimineață am cumpărat pâine și lapte, apoi am adunat așternuturile de pe canapea. Daniela mi-a spus să le las, că oricum mai stau.

M-am uitat la Sorin. A ridicat din umeri.

După prânz am spus, cât am putut de liniștit:

— Poate vă pregătiți încet de plecare. Mâine aș vrea să mă odihnesc și eu.

Soacra mea a râs scurt.

— Mai stăm o zi. Doar e Paștele, doar n-o să alungi familia.

Mama mea era lângă ea. Și-a coborât ochii spre telefon.

Atunci m-a durut prima dată rău. Nu spatele, nu picioarele.

Marți, după vasele de la prânz, am intrat în baie. Cada avea urme de noroi, coșul dădea pe dinafară, iar prosoapele curate erau pe jos. Al meu dispăruse.

M-am așezat pe marginea căzii și am plâns fără zgomot. Apoi am ieșit cu prosopul ud în mână.

Când le-am cerut să plece, Mihai s-a înroșit.

— Puteai să spui că te încurcăm.

— Am spus ieri.

— Nu în felul ăsta, a intervenit tata.

M-am uitat la el. Îmi tremura bărbia și mă enerva că îmi tremura.

— Dar în ce fel? Cum trebuia să vă rog să mă ajutați în casa mea?

Sorin m-a prins de cot.

— Hai în bucătărie. Exagerezi. Așa e familia, ce să facem?

Mi-am tras brațul.

— Să spălați o farfurie, Sorin. Asta să faceți.

Au plecat supărați, trântind ușa de două ori. Nimeni n-a luat gunoiul.

Seara au început mesajele. Că sunt nesuferită. Că n-am inimă. Că i-am făcut de rușine de sărbători. Părinții mei nu mi-au răspuns la telefon.

Sorin încă spune că trebuia să mai rabd o zi. Ieri l-am întrebat de ce nu le-a cerut el să ajute. A tăcut, apoi a zis că nu și-a dat seama că îmi era atât de greu.

Încerc să-l cred. Dar mă tot întreb cum de nu m-a văzut, când trei zile am trecut prin fața lui cu farfuriile în mâini.

Oare trebuia să mai rabd ca să rămânem, în ochii tuturor, o familie unită? Sau aveam și eu dreptul să mă odihnesc în propria casă?