După ce m-am căsătorit cu Andrei imediat după facultate, m-am mutat cu el, lăsându-l pe fratele meu mai mic cu părinții noștri. Acum, la 32 de ani, aveam nevoie de ajutor financiar, dar cererea mea a fost întâmpinată cu dezamăgire și frustrare.
Mă întorceam acasă când am văzut-o pe fosta mea soție stând pe verandă, ținând un copil și plângând. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Această femeie însemnase totul pentru mine odată.
Ne-am petrecut întreaga viață într-un mic sat rural, administrând o fermă modestă. Eu lucrez ca învățătoare la școala primară locală, iar soțul meu este mecanic.
Acum patru luni, mi-am invitat fiul și nora să locuiască cu mine, dar mă fac să mă simt inconfortabil. Sunt pensionar și, în mod natural, o persoană nocturnă, stând treaz până târziu.
În mintea lor, tradiția dictează că bărbatul câștigă banii, în timp ce soția gestionează finanțele gospodăriei. Soțul meu și cu mine încă încercăm să navigăm această dinamică de modă veche în România modernă.
Nu pot lucra full-time pentru că bebelușul nostru este încă foarte mic, așa că, deocamdată, trebuie să mă bazez pe soțul meu. El obișnuia să primească bonusuri, care ne ajutau mult, dar lucrurile s-au schimbat.
Emilia s-a văzut întotdeauna ca o femeie independentă care prefera singurătatea. Dar într-o zi, într-o cafenea, l-a întâlnit pe Andrei, un bărbat fermecător și politicos care i-a topit inima. Andrei s-a dovedit a fi nu doar atrăgător, ci și un interlocutor incredibil de captivant. La început, au fost câteva conversații telefonice lungi, urmate de întâlniri frecvente. Andrei nu a ascuns faptul că avea o soție, dar Emilia a ales să vadă lumea prin ochelari roz.
Toată lumea știe că creșterea unui copil nu este ieftină. Mai ales la început, când trebuie să te adaptezi la un nou stil de viață atât moral, cât și fizic. Maria a experimentat recent acest lucru pe propria piele.
Dragostea poate fi transformatoare, dar poate veni și cu provocări neașteptate. M-am îndrăgostit de un bărbat cu un trecut, crezând că putem depăși orice împreună. Dar uneori, dragostea nu este suficientă.
Fără alte opțiuni, bunica mea de 78 de ani a preluat responsabilitatea de a avea grijă de fiul meu mic. Ca părinte singur și asistentă medicală, mă lupt cu vinovăția și provocările acestei aranjamente.
În ciuda tuturor lucrurilor, mereu mi-a fost milă de ea. Era ceva la ea care părea nepotrivit. Nu i-a plăcut niciodată să muncească, dar cheltuia bani fără măsură.
„Am semnat certificatul de naștere la spital, apoi am mers acasă să sărbătorim. O săptămână mai târziu, am născut fiul nostru!” – povestește Ana. „De ce a așteptat atât de mult?”
