Între două focuri: Când propria soacră te acuză în fața tuturor

— Luciana, nu pot să cred că ai ajuns atât de jos! Ai rușinat familia!
Vocea Mariei, soacra mea, a tăiat aerul din sufrageria luminată slab. Stăteam la masa de duminică, cu farfuriile încă aburinde în față, când cuvintele ei au explodat ca o bombă. Toți au încremenit: soțul meu, Vlad, cu ochii mari și palizi, cumnata mea, Irina, care a scăpat furculița pe jos, și chiar micuțul meu băiat, Darius, care s-a strâns speriat lângă mine.

— Ce spui, mamă? a întrebat Vlad, încercând să-și păstreze calmul.

— Știi bine ce spun! Am găsit seringi în coșul de gunoi din baie! Și nu erau de la nimeni altcineva decât de la Luciana! Am văzut-o eu cu ochii mei că se comportă ciudat în ultima vreme!

Am simțit cum sângele mi se scurge din obraji. M-am ridicat brusc de pe scaun, tremurând.

— Maria, nu e adevărat! Nu am pus niciodată mâna pe droguri! Seringile sunt de la tratamentul pentru diabet al lui Darius! Știi bine că are nevoie de insulină!

Dar Maria nu voia să audă. Ochii ei erau reci ca gheața.

— Nu mă minți! Am vorbit deja cu vecina de la trei. Și ea te-a văzut ieșind noaptea din bloc. Ce ai de ascuns?

Vlad s-a ridicat și el, încercând să mă apere:

— Mamă, te rog, oprește-te! Luciana are grijă de Darius zi și noapte. Dacă nu era ea…

— Dacă nu era ea, băiatul meu nu ar fi ajuns bătaia de joc a cartierului! strigă Maria.

Am simțit cum mă sufoc. M-am uitat la Darius, care plângea încet lângă mine. În acel moment am știut că trebuie să lupt pentru el.

A doua zi dimineață am primit vizita unei doamne de la Protecția Copilului. Maria făcuse plângere oficială. Femeia m-a privit cu suspiciune și mi-a cerut să-i arăt camera lui Darius, frigiderul, medicamentele. Am simțit rușinea și furia amestecându-se în mine.

— Doamnă Luciana, trebuie să vă spun că orice suspiciune trebuie investigată. Voi reveni și cu un control medical pentru dumneavoastră și copil.

După ce a plecat, am izbucnit în plâns. Vlad m-a strâns în brațe.

— Nu te las singură în asta. Știu că mama exagerează, dar trebuie să fim tari.

Dar nu era atât de simplu. În zilele următoare, rudele au început să mă ocolească. Irina mi-a trimis un mesaj rece: „Poate ar fi mai bine să nu-l mai aduci pe Darius la ziua lui Alex.” Vecinii mă priveau ciudat pe scara blocului. La magazinul din colț, vânzătoarea a șoptit ceva unei cliente când am intrat.

Noaptea nu mai dormeam. Îmi făceam griji pentru Darius — dacă îl vor lua? Dacă va crește fără mine? Dacă va crede că mama lui e o criminală?

Într-o seară, Vlad s-a întors târziu acasă. Avea ochii roșii.

— Am vorbit cu mama… Nu vrea să-și ceară scuze. Spune că face totul pentru binele nostru.

— Binele nostru? Să ne distrugă familia?

— E încăpățânată… Dar nu o lăsăm să câștige. Mâine mergem la medicul lui Darius și cerem o adeverință oficială despre tratament.

A doua zi am stat la coadă la cabinetul doctorului Popescu. Când i-am povestit totul, a dat din cap trist:

— Din păcate, aud tot mai des astfel de povești… Oamenii nu mai au încredere unii în alții. Vă fac adeverința acum.

Cu hârtia în mână am mers la Protecția Copilului. Doamna inspector a citit-o atent și mi-a zâmbit pentru prima dată:

— Îmi pare rău pentru stresul creat. Vom închide cazul după controlul medical.

Controlul a trecut fără probleme. Dar rana rămânea: Maria nu mi-a cerut niciodată iertare. La următoarea masă de familie am stat tăcuți, fiecare cu gândurile lui. Darius s-a jucat singur într-un colț.

Într-o zi, l-am găsit pe Vlad privind vechi poze cu el și mama lui.

— Crezi că se va schimba vreodată?

— Nu știu… Dar știu că noi trebuie să fim uniți pentru Darius.

Au trecut luni până când lumea a început să mă privească din nou ca pe un om normal. Dar ceva s-a rupt definitiv între mine și Maria. Am încercat să o iert, dar nu am uitat niciodată privirea ei rece din acea seară fatidică.

Uneori mă întreb: cât de ușor poate fi distrus un om doar printr-o acuzație? Și cât curaj îți trebuie să mergi mai departe când toți par să te condamne? Poate că răspunsul îl găsim doar atunci când luptăm pentru cei pe care îi iubim cu adevărat.