„Când împărțirea sarcinilor devine o luptă: Lupta unei familii”

Camelia stătea în mijlocul bucătăriei, înconjurată de haosul unei dimineți tipice de lucru. Ceasul ticăia zgomotos, marcând trecerea timpului în timp ce se grăbea să pregătească micul dejun pentru cei doi copii ai săi, Andreea și Filip, care deja întârziau la școală. Soțul ei, Sorin, stătea la masa din sufragerie, absorbit de telefonul său, aruncând din când în când o privire pentru a-și sorbi cafeaua.

Scena era o imagine tipică a rutinei lor zilnice. Atât Camelia, cât și Sorin aveau locuri de muncă solicitante, totuși, cumva, majoritatea responsabilităților casnice căzuseră pe umerii Cameliei. Nu era că Sorin era mereu inactiv; era un muncitor sârguincios la locul său de muncă. Totuși, acasă, părea să presupună automat că totul, de la gătit, curățenie, până la gestionarea programelor copiilor, era domeniul Cameliei.

„Sorin, te rog, poți să o ajuți pe Andreea cu pantofii? Trebuie să termin de pregătit prânzurile lor,” a cerut Camelia, vocea ei tensionată de stresul multitaskingului.

Sorin a ridicat privirea, expresia lui una de ușoară enervare. „Nu vezi că sunt în mijlocul a ceva important aici?” a răspuns el, făcând semn către telefonul său.

Camelia și-a mușcat buza pentru a se abține de la o replică tăioasă. Nu era prima dată când cerea ajutor, și ca de fiecare dată, întâmpina rezistență. Simțindu-se învinsă, s-a aplecat să o ajute pe Andreea, mintea ei alergând la lista de sarcini care încă o așteptau.

Mai târziu în acea seară, după ce copiii au fost culcați și casa a devenit mai liniștită, Camelia a decis să aducă din nou subiectul în discuție. „Sorin, trebuie să vorbim despre treburile casnice. Mă lupt să fac față la tot singură,” a spus ea, vocea ei obosită.

Fața lui Sorin s-a întărit. „Și eu sunt obosit, Camelia. Muncesc toată ziua la fel ca tine. De ce este responsabilitatea mea să vin acasă și să muncesc și mai mult?”

„Dar asta este, Sorin. Este casa noastră, copiii noștri. Nu ar trebui să contribuim amândoi în mod egal?” a răspuns Camelia, frustrarea ei crescând.

Sorin a clătinat din cap, disprețuitor. „Eu contribui. Plătesc facturile, nu-i așa? Oricum te descurci mai bine cu copiii și casa.”

Camelia a simțit o undă de disperare. Nu era vorba despre cine se descurcă mai bine la ce; era vorba despre împărțirea sarcinilor, despre a se susține reciproc. Dar când l-a privit pe Sorin, care și-a întors deja atenția înapoi la telefon, și-a dat seama că cuvintele ei nu au avut efect.

Săptămânile s-au transformat în luni, iar modelul a continuat. Epuizarea Cameliei s-a transformat în resentimente. Conversațiile despre împărțirea sarcinilor casnice nu au dus nicăieri, lăsând un rift în creștere între ei. Sorin a rămas indiferent la impactul refuzului său asupra Cameliei și relației lor.

Într-o seară rece, în timp ce Camelia zăcea trează în pat, greutatea oboselii și singurătății apăsând asupra ei, s-a întrebat cât timp mai poate continua așa. Dragostea și parteneriatul în care credea odată păreau acum o amintire îndepărtată, umbrită de realitatea implacabilă a luptelor ei zilnice.

Până la urmă, bătălia pentru împărțirea sarcinilor a rămas doar atât – o luptă. Una pe care nici Camelia, nici Sorin nu au câștigat-o cu adevărat, dar care a erodat încet și sigur fundația vieții lor de familie.