Visul de nuntă care s-a transformat în coșmar: Cum ne-a destrămat banii familia

— Mamă, tată, vreau să vă spun ceva important! vocea Anei a spart liniștea serii, făcându-mă să scap lingura în farfurie. Soțul meu, Viorel, s-a uitat la mine cu ochii mari, iar eu am simțit cum inima mi-o ia la galop.

— Ce s-a întâmplat, fata mea? am întrebat, încercând să-mi ascund emoția.

Ana a zâmbit larg, cu obrajii roșii de fericire. — Radu m-a cerut de soție! Ne căsătorim!

A urmat o explozie de bucurie. Am îmbrățișat-o, Viorel a bătut-o pe umăr, iar eu deja mă vedeam organizând nunta perfectă, cu lăutari, sarmale și rude din toate colțurile țării. Dar bucuria n-a ținut mult.

La câteva zile după anunț, Ana a venit acasă cu ochii roșii de plâns. — Mama lui Radu nu vrea să facem nuntă mare. Spune că nu-și permit nimic și că ar fi mai bine să facem ceva mic, doar cu familia apropiată.

Viorel a izbucnit: — Cum adică? Noi suntem gata să plătim totul! Nu e nevoie să-și facă griji!

Dar Ana a dat din cap: — Nu e vorba doar de bani. E mândria lor. Tatăl lui Radu a rămas fără serviciu și nu vrea să se simtă umilit în fața rudelor. Spune că dacă nu poate contribui, mai bine nu vine deloc.

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Îmi doream ca Ana să aibă parte de o nuntă frumoasă, dar nu voiam nici să rănesc pe cineva. Am încercat să vorbesc cu mama lui Radu la telefon:

— Doamnă Maria, vă rog să nu vă faceți griji pentru bani. Important e ca tinerii să fie fericiți.

Dar ea mi-a răspuns rece: — Nu pot accepta milă. Dacă nu putem pune și noi ceva pe masă, mai bine nu facem nimic.

Zilele au trecut cu discuții aprinse între mine și Viorel. El voia să plătim totul fără să mai întrebăm pe nimeni. Eu simțeam că nu e corect să-i punem pe ceilalți într-o poziție jenantă. Ana era prinsă la mijloc, tot mai tristă și abătută.

Într-o seară, după o ceartă urâtă cu Viorel — el acuzându-mă că sunt prea moale, eu spunând că el e prea încăpățânat — Ana a venit la noi plângând:

— Nu mai vreau nuntă! Nu mai pot! Voi vă certați, părinții lui Radu se simt umiliți… Eu și Radu nici nu mai vorbim despre viitorul nostru!

Am simțit că mă prăbușesc. Toată viața am muncit să-i ofer Anei tot ce-i mai bun. Acum, când trebuia să fie cel mai fericit moment al ei, totul se destrăma din cauza banilor și a orgoliului.

Într-o dimineață, am primit un telefon de la Maria:

— Doamnă Elena… poate am greșit și eu. Dar mi-e greu să accept că nu pot face nimic pentru copilul meu. Toată viața am muncit pe brânci și acum… uite unde am ajuns.

Am simțit lacrimi în ochi. — Știu cum e… și eu am trecut prin greutăți. Dar poate ar trebui să lăsăm copiii să decidă ce vor ei cu adevărat.

Am hotărât împreună să le dăm libertatea Anei și lui Radu să aleagă. S-au întâlnit într-o după-amiază ploioasă la noi acasă. Ana tremura de emoție, iar Radu părea copleșit.

— Vreau doar să fiu cu tine, i-a spus Ana printre lacrimi. Nu-mi pasă dacă avem nuntă mare sau mică.

Radu a luat-o de mână: — Nici eu nu vreau altceva decât să fim împreună. Putem face o petrecere mică, doar cu cei dragi.

Am simțit cum se ridică o povară de pe umerii noștri. Am organizat o nuntă restrânsă, în curtea casei noastre, cu flori din grădină și mâncare gătită de noi toți. A fost simplu, dar plin de dragoste și lacrimi de fericire.

Totuși, rana dintre familii nu s-a vindecat ușor. Viorel încă mai oftează când își amintește de „ce putea fi”, iar Maria evită uneori privirea mea la mesele de duminică. Dar Ana și Radu sunt fericiți — și poate asta contează cel mai mult.

Mă întreb adesea: oare câte familii se destramă din cauza banilor și a orgoliului? Merită să pierdem dragostea copiilor noștri pentru niște tradiții sau aparențe? Poate că ar trebui să învățăm să fim mai buni unii cu alții înainte ca viața să ne arate cât de fragili suntem.