Capriciul unui copil pune capăt unei prietenii: „Soțul meu nu a mai suportat și a exclamat: ‘Nu poate să se joace singură sau să se uite la desene animate?'”

Era o dimineață însorită de sâmbătă când Elena a decis să-și viziteze prietena de mult timp, Ioana, care recent devenise mamă pentru prima dată, aducând pe lume o fetiță pe nume Livia. Entuziasmul de a o întâlni pe micuța Livia pentru prima dată o ținuse pe Elena trează noaptea precedentă. Își imagina o zi liniștită, de recuperare a timpului pierdut cu Ioana, în timp ce se alinta cu bebelușul.

Totuși, realitatea a fost departe de ceea ce și-a imaginat Elena. De îndată ce a intrat în casa Ioanei, a fost întâmpinată de vederea jucăriilor împrăștiate peste tot prin sufragerie și de Ioana, care părea neobișnuit de agitată. Elena i-a oferit rapid ajutorul, gândindu-se că prietena ei avea doar o zi dificilă.

Pe măsură ce orele treceau, Elena a observat un model îngrijorător. Ioana insista să o țină pe Livia în brațe constant, sărind la fiecare mic suspin. Bebelușul, simțind probabil anxietatea mamei sale, era neliniștit și nu se liniștea decât în brațele Ioanei. Elena a sugerat cu blândețe că poate Livia ar beneficia de ceva timp jucându-se singură pe un covoraș de joacă, sau uitându-se la niște desene animate colorate, pentru a-i oferi Ioanei o pauză. Ioana a ignorat sugestia, strângând-o mai tare pe Livia în brațe.

Când a venit ora prânzului, Elena a ajutat la pregătirea mesei în timp ce Ioana în sfârșit a pus-o pe Livia într-un scaun înalt. În momentul în care Ioana s-a îndepărtat, Livia a început să plângă. În loc să-i permită un minut să se auto-liniștească, Ioana s-a întors grăbită, prânzul uitat, și a luat-o din nou pe Livia în brațe. Elena a mâncat în mare parte în tăcere, privind cum prietena ei se plimba încoace și încolo cu Livia murmurându-i la ureche.

Punctul culminant a venit când soțul Elenei, Radu, s-a alăturat lor după-amiaza. El de asemenea se aștepta la o vizită relaxată, dar atmosfera era orice dar nu asta. După câteva ore în care a observat cum Ioana răspundea la fiecare mică nemulțumire a Liviei, Radu și-a pierdut răbdarea. Când Livia a început să se plângă din nou că vrea să fie în brațe imediat după ce fusese pusă jos, Radu nu s-a putut abține și a exclamat: „Nu poate să se joace singură sau să se uite la desene animate?”

Camera a devenit brusc tăcută. Fața Ioanei s-a înroșit într-un mod pe care Elena nu-l mai văzuse vreodată. A strâns-o pe Livia mai tare la piept, ca și cum ar fi vrut să o protejeze de cuvintele lui Radu. „Cred că ar trebui să plecați,” a spus Ioana liniștit, dar ferm, vocea ei tremurând de un amestec de furie și durere.

Elena și Radu nu au avut nevoie să fie rugați de două ori. Vizita s-a încheiat brusc, cu Elena aruncând o privire tristă către Ioana, care nu-i întâlnea privirea. Pe drumul spre casă, Elena a încercat să discute situația cu Radu, dar el era convins că Ioana exagera și că ei nu făcuseră nimic greșit.

Săptămânile s-au transformat în luni, iar profilurile de socializare ale Ioanei, odată pline de conținut divers, acum arătau doar poze cu Livia. Încercările Elenei de a relua legătura și de a repara prietenia au fost întâmpinate cu respingeri politicoase, dar ferme. Ioana trasase o linie, iar Elena era de partea cealaltă.

Elena adesea reflecta la acea zi, întrebându-se dacă lucrurile ar fi putut fi diferite. Își dorea profund să-și recupereze prietena, dar înțelegea că lumea Ioanei se schimbase în moduri pe care nu le anticipase. Prietenia, ca multe alte lucruri în viață, cedase sub presiunile și schimbările aduse de noua maternitate.