Niciodată n-am înțeles de ce mama gătește atât de mult pentru soțul meu – Adevărul dintr-o noapte care mi-a schimbat viața

— Nu mai pune atâta sare, mamă, îi place mâncarea mai simplă, am spus încet, privind-o cum amestecă cu gesturi precise în oala de ciorbă. Era a treia oară săptămâna asta când mama venea la noi să gătească pentru Mihai. Mă simțeam ca o străină în propria bucătărie, iar privirea ei tăioasă m-a făcut să mă simt din nou ca un copil neascultător.

— Tu nu știi ce-i place lui Mihai, a răspuns ea scurt, fără să mă privească. — Eu îl cunosc mai bine decât crezi.

M-am retras în sufragerie, cu inima strânsă. De când mă măritasem cu Mihai, mama părea să-și fi găsit o nouă menire: să-i fie lui pe plac. Gătea felurile lui preferate, îi aducea prăjituri calde la serviciu, îl suna să-l întrebe dacă a mâncat. Pe mine mă certa că nu sunt destul de atentă cu el, că nu-l răsfăț destul. Îmi doream să urlu: „Dar eu? Pe mine cine mă întreabă ce vreau?”

În copilărie visam să plec din orașul nostru mic din Moldova, să văd lumea, să trăiesc altfel decât mama și bunica. Dar tata a murit devreme, iar mama s-a agățat de mine ca de un colac de salvare. Când l-am cunoscut pe Mihai, părea biletul meu spre libertate. Era calm, blând și promitea o viață liniștită. Dar liniștea s-a transformat în rutină, apoi în sufocare.

Într-o seară ploioasă de noiembrie, după ce mama plecase și Mihai se retrăsese la calculatorul lui din dormitor, am rămas singură cu gândurile mele. Am deschis laptopul și am început să caut bilete de avion spre Roma. Nici nu știam dacă vreau să plec sau doar să visez la asta. Am auzit pași pe hol și am închis repede ecranul.

— Ce faci? m-a întrebat Mihai fără să se uite la mine.

— Nimic… mă gândeam la vacanță.

A dat din umeri și a dispărut în baie. M-am simțit invizibilă.

Seara următoare, mama a venit din nou cu sacoșe pline. — Am făcut sarmale pentru Mihai, știu că-i plac.

— Și mie îmi plac, am spus încet.

— Tu nu mănânci oricum destul, mi-a tăiat-o scurt.

Am simțit cum mi se urcă sângele la cap. Am ieșit pe balcon și am plâns în tăcere. De ce nu pot fi niciodată suficientă pentru ea? De ce el e mereu pe primul loc?

În noaptea aceea n-am putut dormi. M-am ridicat să beau apă și am auzit voci șoptite din bucătărie. M-am apropiat pe vârfuri și am văzut lumina slabă sub ușă. Am deschis încet și i-am surprins pe mama și Mihai stând aproape unul de altul la masă.

— Nu mai pot, i-a spus Mihai cu voce joasă. — Nu vreau să-i fac rău Anei, dar nici nu pot trăi așa…

Mama i-a pus mâna pe braț. — Știu… dar trebuie să ai răbdare. Ea nu e pregătită să afle.

Am simțit cum mi se taie picioarele. Am închis ușa încet și m-am întors în pat tremurând. Ce ascundeau? Ce nu eram „pregătită” să aflu?

A doua zi am încercat să mă port normal, dar fiecare gest al lor mi se părea suspect. Mama îl privea cu o blândețe ciudată, iar Mihai părea mereu absent. Am început să caut indicii: mesaje pe telefonul lui Mihai, priviri schimbate între ei, discuții întrerupte când intram în cameră.

Într-o duminică dimineață, când Mihai era la duș și mama făcea cafeaua în bucătărie, am găsit un plic vechi într-un sertar pe care nu-l mai deschisesem de ani de zile. Era o scrisoare adresată mamei mele, cu scrisul tatălui meu: „Dacă vei păstra acest secret, Ana nu va suferi niciodată.”

Am simțit că mă sufoc. Am ieșit val-vârtej din casă și m-am dus direct la cimitirul unde era îngropat tata. Am stat acolo ore întregi, încercând să pun cap la cap toate piesele puzzle-ului.

Seara am intrat val-vârtej în bucătărie:

— Ce secret ascundeți de mine? am urlat.

Mama a scăpat cana din mână și Mihai s-a ridicat brusc de la masă.

— Ana… nu e momentul…

— Ba e momentul! Vreau adevărul acum!

Mama s-a prăbușit pe scaun și a început să plângă. Mihai a venit lângă mine și mi-a luat mâna:

— Ana… eu… eu sunt fratele tău vitreg.

Am simțit că lumea se prăbușește peste mine.

— Ce? Cum adică?

Mama a început să vorbească printre suspine:

— Înainte să-l cunosc pe tatăl tău… am avut o relație scurtă cu un bărbat din sat. Nu am spus nimănui niciodată. Când l-am întâlnit pe tatăl tău eram deja însărcinată cu Mihai… El a acceptat să-l crească ca pe fiul lui… dar nimeni n-a știut adevărul.

Mihai a continuat:

— Am aflat abia după ce ne-am căsătorit… Mama mi-a spus totul atunci. De aceea s-a purtat mereu ciudat cu mine… și cu tine…

Am izbucnit în plâns. Toată viața mea era o minciună? Bărbatul pe care îl iubeam era fratele meu vitreg? Mama mea își dedicase viața ascunderii acestui secret toxic?

Au urmat luni de coșmar: certuri, tăceri apăsătoare, vizite la psiholog. Am divorțat de Mihai după câteva luni; el s-a mutat în alt oraș. Mama a încercat să repare ce se mai putea repara între noi, dar rana era prea adâncă.

Acum stau singură într-o garsonieră mică din București și încerc să-mi reconstruiesc viața. Încerc să-mi iert mama, dar uneori mă întreb: dacă ar fi spus adevărul de la început, oare aș fi avut curajul să-mi urmez visurile? Sau tot aș fi rămas prizoniera așteptărilor altora?

Poate că fiecare familie are propriile ei secrete întunecate… Dar cât de mult ne definesc ele viețile? Voi ce ați fi făcut în locul meu?