Rușinea fiicei mele – între iubire și bani

— Nu înțelegi, mamă! Nu pot să vin cu tine la nunta verișoarei mele. Mă faci de râs. Toată lumea știe că nu ai bani, că vii cu hainele tale vechi și că nu poți să-mi dai nimic, așa cum face mama lui Vlad.

Cuvintele Oanei au căzut peste mine ca un pumnal. Stăteam în bucătăria mică, cu mâinile înmuiate în apă rece, spălând vasele de la cină. Am simțit cum mi se taie respirația. M-am întors încet spre ea, încercând să-mi ascund lacrimile.

— Oana, eu… am făcut tot ce am putut pentru tine. Știi bine că nu am avut niciodată mult, dar ți-am dat tot ce am avut.

Ea a oftat, privindu-mă cu ochii umezi, dar încăpățânați.

— Nu e vorba doar de asta, mamă. Vlad râde de mine când vede cum trăim noi. El nu înțelege de ce nu ai reușit să faci mai mult. Socrii mei mă întreabă mereu dacă nu vreau să mă mut la ei, să scap de sărăcie…

Mi-am șters mâinile pe șorțul vechi și am încercat să-mi găsesc cuvintele. Dar nu le-am găsit. În mintea mea se derulau ani întregi de muncă la fabrica de confecții, nopți nedormite, zile în care am renunțat la mâncare ca să-i cumpăr Oanei o carte sau o pereche de pantofi pentru școală. Am crescut-o singură, după ce tatăl ei ne-a părăsit când avea doar patru ani. Am tras din greu, am spălat scări, am făcut curățenie prin casele altora ca să-i pot plăti meditațiile la matematică.

— Oana, banii nu sunt totul…

— Pentru tine poate! Dar eu vreau să fiu ca ceilalți! Vreau să pot merge la un salon, să port haine frumoase, să nu mă simt mereu inferioară! Nu înțelegi?

Am simțit cum mă prăbușesc pe dinăuntru. Oana avea dreptate într-un fel. Nu îi puteam oferi ce îi ofereau alții. Dar oare chiar atât de puțin conta tot ce făcusem pentru ea?

În acea noapte nu am putut dormi. M-am uitat la tavanul scorojit al camerei mele și m-am întrebat unde am greșit. Poate că ar fi trebuit să plec la muncă în Italia, ca atâtea alte femei din satul nostru. Poate că ar fi trebuit să accept ajutorul vecinei mele, Mariana, care îmi propusese să lucrez la ea la restaurant în oraș. Dar nu am vrut să o las pe Oana singură acasă, când era mică și bolnavicioasă.

A doua zi dimineață, am găsit-o pe Oana plângând în camera ei.

— Mamă… îmi pare rău pentru ce ți-am spus aseară.

M-am apropiat de ea și i-am mângâiat părul.

— Știu că îți e greu. Știu că vrei mai mult. Dar eu… eu nu pot mai mult decât atât.

— Vlad zice că dacă nu mă ridic la nivelul familiei lui, o să mă lase…

Am simțit cum mi se strânge inima. Oana era prinsă între două lumi: lumea mea simplă și lumea lui Vlad, unde banii rezolvau orice problemă.

— Și tu ce vrei?

— Nu știu… Vreau doar să fiu fericită.

Am oftat adânc.

— Fericirea nu vine din bani, Oana. Dar nici din lipsa lor…

În zilele următoare, tensiunea dintre noi a crescut. Oana a început să lipsească tot mai des de acasă, mergea la socrii ei și revenea abia târziu în noapte. Eu mă simțeam tot mai singură și neputincioasă. Vecina Mariana m-a găsit într-o zi plângând pe bancă în fața blocului.

— Ce-ai pățit, Florina?

I-am povestit totul printre sughițuri.

— Of, draga mea… copiii ăștia nu mai știu ce-i sacrificiul. Dar nici tu nu trebuie să te dai bătută! Hai la restaurant! Măcar o zi pe săptămână. Poate strângi niște bani pentru Oana…

Am acceptat cu inima strânsă. În prima zi la restaurant am spălat vase până mi-au sângerat mâinile. Dar când am primit primul salariu, am cumpărat Oanei o rochie nouă pentru nuntă. Când i-am dat-o, a izbucnit în plâns.

— Mamă… nu trebuia…

— Ba da, Oana. Ești fata mea și vreau să fii fericită.

La nuntă, socrii ei m-au privit de sus, dar Oana m-a ținut strâns de mână toată seara. Am simțit că poate încă mai există speranță între noi.

Dar după nuntă, Vlad a început să-i reproșeze Oanei că nu aduce destui bani în casă. Într-o seară, Oana s-a întors acasă cu ochii umflați de plâns.

— Mamă… cred că vreau să divorțez.

Am rămas fără cuvinte.

— Nu mai pot… Nu vreau să trăiesc doar pentru bani!

Am îmbrățișat-o strâns și am plâns împreună până dimineața.

Acum Oana locuiește din nou cu mine. Nu avem mult, dar avem liniște și dragoste. Uneori mă întreb dacă sacrificiile mele au fost suficiente sau dacă ar fi trebuit să lupt altfel pentru ea.

Oare cât valorează dragostea unei mame într-o lume în care banii par să fie totul? Voi ce ați fi făcut în locul meu?