Aniversarea Noastră Furată: Povestea Unei Trădări de Familie

— Nu pot să cred că faci asta, Sorina! Am muncit doi ani pentru vacanța asta! — vocea lui Vlad răsuna în bucătăria mică, cu pereții galbeni, unde aburul de la cafea se amesteca cu tensiunea dintre noi.

Eu stăteam cu mâinile strânse pe ceașca fierbinte, încercând să-mi țin lacrimile în frâu. Pe masă, biletele de avion spre Santorini zăceau între noi, ca o promisiune frântă. — Vlad, e mama ta! Nu pot s-o las să fie evacuată. Știi cât de greu i-a fost după ce tata a murit… — vocea mi se rupea, dar el nu părea să audă decât propria lui dezamăgire.

Adevărul e că nici eu nu voiam să renunț. Era aniversarea noastră de cinci ani. Visasem la vacanța asta de când ne-am căsătorit. Dar când mama lui Vlad, doamna Mariana, m-a sunat plângând că are datorii la bancă și riscă să-și piardă apartamentul, n-am putut s-o refuz. Vlad a cedat într-un final, dar am simțit cum ceva s-a rupt între noi chiar atunci.

Am transferat toți banii economisiți în contul Marianei, iar ea ne-a mulțumit printre suspine. — O să vă întorc fiecare leu, dragii mei! Nu știu ce m-aș fi făcut fără voi… — spunea ea la telefon, iar eu încercam să cred că am făcut ce trebuie.

Zilele au trecut greu. Vlad era tot mai tăcut, iar eu mă simțeam vinovată pentru că am ales-o pe Mariana în locul nostru. Într-o seară, când m-am întors mai devreme de la serviciu, l-am găsit pe Vlad stând pe balcon, privind în gol. — Nu mai pot, Sorina. Parcă totul se destramă… — mi-a spus el fără să mă privească.

Am încercat să-l liniștesc, dar nici eu nu mai aveam putere. Începusem să mă întreb dacă sacrificiul nostru chiar a meritat. Până într-o zi, când am primit un mesaj de la prietena mea cea mai bună, Ioana: „Sorina, ai văzut poza cu Mariana pe Facebook? E la spa cu prietenele ei!” Am simțit cum mi se taie respirația. Am deschis aplicația și acolo era: Mariana râzând larg, cu un pahar de prosecco în mână, într-un jacuzzi luxos.

Am simțit cum furia mă cuprinde. I-am arătat poza lui Vlad. S-a făcut alb la față. — Nu se poate… Poate e o poză veche… — a bâiguit el. Dar data era clară: poza fusese postată chiar în ziua în care trebuia să fim noi pe plajă, în Grecia.

Nu am mai rezistat și am sunat-o pe Mariana. — Mamă, ce se întâmplă? Unde sunt banii? — vocea lui Vlad era tăioasă ca lama unui cuțit.

— Vai, dragul mamei… Nu te supăra… Am avut nevoie să mă relaxez puțin după atâta stres… — a început ea să se scuze, dar minciunile curgeau una după alta. Am simțit cum mi se face rău.

— Deci nu ai avut niciodată datorii? — am întrebat-o eu, cu vocea tremurândă.

— Poate nu chiar atât de mari… Dar știi cum e… Viața e grea… — a răspuns ea evaziv.

Vlad a închis telefonul fără un cuvânt. În acea noapte nu am dormit deloc. M-am gândit la toate sacrificiile făcute pentru familie și la cât de ușor pot fi ele aruncate la gunoi de cineva care nu prețuiește nimic.

Zilele următoare au fost un calvar. Vlad nu mai vorbea cu Mariana, iar eu mă simțeam prinsă între doi oameni pe care îi iubeam, dar care nu mai puteau fi împreună fără resentimente. Mariana a încercat să ne viziteze, dar Vlad a refuzat s-o primească în casă.

Într-o seară, când stăteam singură pe canapea, am început să plâng în hohote. M-am întrebat dacă nu cumva am greșit alegând mereu familia înaintea propriei fericiri. Dacă nu cumva sacrificiul meu a fost doar naivitate.

Vlad a venit lângă mine și m-a luat în brațe. — Nu e vina ta, Sorina. Poate că trebuie să învățăm să spunem „nu” chiar și celor dragi…

Acum, după luni de zile în care relația noastră a trecut prin foc și pară, încă nu știu dacă am făcut bine sau rău. Mariana nu ne-a returnat niciun ban și nici nu și-a cerut scuze cu adevărat. Dar noi am învățat ceva despre limite și despre cât de ușor poate fi distrusă încrederea.

Mă întreb uneori: cât de mult ar trebui să sacrificăm pentru familie? Și când devine iubirea pentru cei dragi doar o formă de slăbiciune? Voi ce ați fi făcut în locul meu?