Foc de paie: Mărturia unei femei dintr-o familie românească

— Elena, iar nu ai pus sare destulă în ciorbă! Ți-am spus de atâtea ori!
Vocea soacrei mele, tanti Maria, răsuna ca un ciocan în bucătăria mică, cu pereții galbeni de abur și timp. Mâinile îmi tremurau pe lingura de lemn. Nicu, bărbatul meu, stătea la masă cu privirea în farfurie, tăcut ca de obicei când mama lui începea să mă ia la rost. Copiii, Ana și Radu, se uitau la mine cu ochii mari, așteptând să văd dacă mă apăr sau tac iar.

Mi-am mușcat buza. Nu voiam scandal. De când m-am măritat cu Nicu și am venit în casa lor, am simțit că nu sunt niciodată destul. Nici ca noră, nici ca mamă, nici ca femeie. Tot ce făceam era greșit: ciorba prea fadă, rufele prost spălate, copiii prea răsfățați. Dar cel mai tare mă durea că Nicu nu spunea nimic. Parcă eram invizibilă.

Într-o seară de toamnă, când vântul bătea crengile castanului de lângă fereastră, am auzit șoapte în curte. Am ieșit tiptil și l-am văzut pe Nicu vorbind cu vecina, Viorica. Râdeau amândoi, iar el îi atingea mâna. M-am întors în casă cu inima cât un purice. Nu am dormit toată noaptea. Dimineața, ochii mi se umflaseră de plâns.

— Ce ai pățit? m-a întrebat Ana.
— Nimic, mamă… doar sunt obosită.

Dar nu era doar oboseala. Era frica aceea care crește încet, ca o buruiană care-ți sugrumă sufletul. În zilele următoare, Nicu venea tot mai târziu acasă. Mirosea a parfum străin și a vin prost de la crâșma din sat. Când îl întrebam unde a fost, ridica din umeri:

— Ce te interesează? Ai grijă de copii și lasă-mă în pace!

Tanti Maria mă privea cu dispreț:

— Dacă ai fi fost femeie adevărată, nu s-ar fi uitat la alta…

Am simțit cum mă sufoc. Am vrut să plec, să-mi iau copiii și să fug la mama mea în satul vecin. Dar unde să mă duc? Nu aveam bani, nu aveam nimic al meu. Tot ce eram era legat de casa asta și de oamenii care mă făceau să mă simt străină.

Într-o zi, Ana a venit acasă plângând:

— Mami, la școală râd copiii de mine că tata stă cu Viorica…

Atunci am simțit că mi se rupe inima. Am luat-o în brațe și am plâns amândouă. Radu s-a ascuns sub masă și nu a vrut să iasă ore întregi.

Seara aceea a fost cea mai grea din viața mea. Nicu a venit beat acasă și a început să țipe:

— Ce tot plângeți aici? Nu sunteți bune de nimic! Toată ziua vă văitați!

Am strâns copiii lângă mine și am tăcut. Tanti Maria a început să-l certe pe Nicu:

— Nu vezi că-ți pierzi familia? O să ajungi singur!

Dar el nu asculta pe nimeni. A trântit ușa și a plecat iar în noapte.

În zilele următoare, satul vuia de bârfe. Toată lumea știa că Nicu are pe altcineva. Eu mergeam la magazin cu capul plecat, rușinată de privirile vecinelor.

Într-o duminică dimineață, după slujbă, preoteasa m-a tras deoparte:

— Elena, nu lăsa răutatea să-ți strice sufletul. Gândește-te la copii.

M-am întors acasă și m-am uitat în oglindă. Cine eram eu? O femeie obosită, cu riduri adânci și ochi goi. Unde dispăruse fata veselă care visa la dragoste și fericire?

Am început să scriu într-un caiet tot ce simțeam. Era singurul loc unde puteam fi sinceră cu mine însămi. Scriam despre frică, despre rușine, despre dorința de a fi iubită și respectată.

Într-o zi, Ana mi-a găsit caietul.
— Mami, tu chiar vrei să pleci?
Am oftat adânc.
— Nu știu încă… Dar vreau să fim bine. Să nu mai suferim.

A trecut un an de atunci. Nicu s-a schimbat puțin după ce Viorica l-a părăsit pentru alt bărbat din sat. A început să stea mai mult acasă, dar între noi rămâne o tăcere grea.

Tanti Maria s-a îmbolnăvit și acum depinde de mine să o îngrijesc. Uneori mă privește altfel, parcă ar vrea să-mi spună ceva, dar nu găsește cuvintele.

Ana a intrat la liceu în oraș și vine acasă doar în weekenduri. Radu e mai vesel acum, dar încă tresare când Nicu ridică vocea.

M-am obișnuit cu gândul că viața mea nu va fi niciodată ca în povești. Dar am învățat să mă prețuiesc mai mult și să nu mai tac atunci când doare.

Uneori mă întreb: câte femei ca mine trăiesc în tăcere? Câte dintre noi mai sperăm că dragostea adevărată va vindeca totul? Poate că răspunsul e chiar aici, printre rândurile mele…