„Pe telefonul soțului meu de 63 de ani, am găsit mesaje de la o altă femeie”: Nu voiam să mă cert sau să suspectez ceva, dar apoi s-a întâmplat din nou

Acum treizeci și cinci de ani, am mers spre altar pentru a mă căsători cu Nicolae, bărbatul care mi-a promis că va fi partenerul meu în toate sensurile cuvântului. Eram tineri, îndrăgostiți și gata să cucerim lumea împreună. Nicolae era tot ce aș fi putut spera de la un soț – suportiv, iubitor și mereu acolo când aveam nevoie de el. Am fost binecuvântați cu doi copii minunați, Ioana și Andrei, care de atunci au crescut și și-au început propriile vieți, lăsându-ne în confortul liniștit al casei noastre.

Pentru ani de zile, viața noastră împreună a fost tot ce visam să fie. Dar pe măsură ce se apropia aniversarea noastră de 35 de ani, am observat o schimbare la Nicolae. A devenit mai precaut cu telefonul său, adesea retrăgându-se pentru a răspunde la apeluri sau mesaje. La început, nu m-am gândit la nimic rău, atribuind schimbarea responsabilităților crescute la firma sa de consultanță. Totuși, într-o seară, în timp ce ne uitam la televizor, telefonul lui a sunat insistent pe masa de cafea, iar el era prea absorbit de știri pentru a observa.

Mânată de o curiozitate pe care nu o mai simțisem de ani de zile, am luat telefonul său. Acolo, pe ecran, era un mesaj de la o femeie pe nume Alina. „Nu pot să încetez să mă gândesc la noaptea trecută”, scria. Inima mi s-a strâns. Am deschis conversația lor și am derulat prin săptămâni de mesaje care mi-au confirmat cele mai rele temeri. Nicolae avea o aventură.

L-am confruntat a doua zi dimineața. Nicolae a fost plin de remușcări și a cerut iertare. Mi-a promis că a fost o greșeală, o eroare de judecată care nu se va repeta. Eram devastată, dar am ales să-l cred. Ne-am construit o viață împreună și nu eram gata să renunț la ea din cauza a ceea ce el susținea că a fost o greșeală trecătoare.

Lunile au trecut și am lucrat pentru a reconstrui încrederea. Nicolae a fost atent și transparent cu telefonul și emailurile sale. Exact când credeam că am putea depăși acest lucru și să devenim mai puternici, s-a întâmplat din nou. De data aceasta, am găsit un email de la Alina, mulțumindu-i lui Nicolae pentru minunatul weekend petrecut împreună. Durerea trădării m-a tăiat mai ascuțit decât înainte.

Atunci mi-am dat seama că căsnicia noastră era bazată pe un paravan. Încrederea pe care o construisem de-a lungul a 35 de ani s-a spulberat ireparabil. Nu puteam suporta gândul de a petrece încă o zi cu cineva care mă putea înșela atât de ușor, nu o dată, ci de două ori.

Cu inima grea, am decis că era timpul să încep de la capăt. Am depus actele de divorț, și deși a fost cea mai grea decizie pe care am luat-o vreodată, a fost și cea mai eliberatoare. Pe măsură ce îl priveam pe Nicolae împachetându-și lucrurile, am simțit un amestec de tristețe și ușurare. Îl pierdeam pe bărbatul pe care l-am iubit timp de peste trei decenii, dar îmi recâștigam și viața și demnitatea.

În liniștea care a urmat plecării lui, mi-am dat seama că acesta nu era sfârșitul poveștii mele, ci începutul unui nou capitol – unul în care puteam să găsesc fericirea pe proprii mei termeni, fără ca înșelăciunea să îmi umbrească zilele.