„Câți copii vreau, atâția fac!” — Povestea surorii mele și a familiei noastre destrămate

— Nu mai suportați să mă vedeți fericită, nu-i așa? Vreți să-mi controlați viața! Câți copii vreau, atâția fac! Lăsați-mă în pace!

Vocea Loredanei răsuna în bucătăria mică, cu pereții galbeni decojiți și miros de ciorbă uitată pe foc. Tata stătea cu pumnii strânși pe masă, încercând să-și ascundă furia sub o mască de calm. Mama plângea încet, cu capul plecat, iar eu, Sorin, fratele mai mare, mă simțeam prins între două lumi care nu se mai întâlneau niciodată.

Totul a început când Loredana a venit acasă cu vestea că este însărcinată pentru a treia oară. Avea doar douăzeci și șase de ani, locuia cu soțul ei, Gabi, într-o garsonieră din cartierul nostru sărac din Ploiești și abia se descurcau cu banii. Primii doi copii erau mici, mereu bolnavi, iar ea părea mereu obosită, dar încăpățânată să arate că totul e sub control.

— Lore, gândește-te puțin, i-am spus într-o seară când am rămas doar noi doi. Nu e ușor să crești trei copii cu salariul lui Gabi și alocațiile lor. Tu nu mai lucrezi de doi ani…

— Și ce vrei să fac? Să-i dau afară? Să-i las la stat? Sunt copiii mei! Nu mă interesează ce zice lumea sau ce credeți voi!

Am simțit atunci că nu mai am nicio putere asupra ei. Dar tata nu s-a lăsat:

— Loredana, nu e vorba doar de tine! E vorba de copii! Cum o să-i crești? O să ajungi să cerșești pe la uși! Nu vezi câte griji avem și așa?

— Tata, tu ai crescut patru copii! De ce la mine nu se poate?

— Era altă vreme! Aveam pământ, aveam animale… Acum totul e scump! Nu vezi că abia ne ajung banii de pensie?

Discuțiile astea s-au repetat săptămâni la rând. Mama încerca să fie împăciuitoare:

— Lore, mamă, eu te înțeleg… Dar gândește-te la sănătatea ta. Ești slabă, ai avut probleme la ultima naștere…

Loredana se închidea în ea. Nu mai venea pe la noi decât rar și atunci doar ca să lase copiii pentru câteva ore. Gabi era mereu grăbit, nu stătea la discuții. Vecinii au început să șușotească: „Uite-o și pe asta, iar e gravidă! Parcă n-ar avea destule probleme!”

Într-o zi, când tata a venit acasă nervos că vecinul îi spusese că „fata lui face copii pe bandă rulantă”, a izbucnit:

— Ajunge! Dacă nu te oprești, nu mai ai ce căuta aici! Să te descurci singură!

A fost momentul care a rupt totul. Loredana a țipat la el, mama a leșinat de supărare, iar eu am încercat zadarnic să-i împac. De atunci, nu ne-am mai adunat toți la masă. Sărbătorile au devenit reci, fiecare cu familia lui. Copiii Loredanei au crescut fără să-și cunoască bine bunicii. Tata nu le-a mai vorbit niciodată.

Au trecut ani. Loredana are acum patru copii. Trăiesc greu, dar ea spune mereu că sunt fericiți. Eu am rămas cu un gol în suflet și cu întrebarea dacă am făcut bine încercând s-o opresc sau dacă ar fi trebuit s-o susțin necondiționat.

Uneori mă gândesc: oare cine are dreptate? Familia care vrea siguranță sau sora mea care vrea libertate? Poate că niciodată nu vom ști răspunsul.

„Dacă dragostea de familie doare atât de tare uneori… atunci ce înseamnă cu adevărat să fii aproape de cei dragi?”