Casa visurilor mele sau coșmarul relațiilor de familie?

— Nu pot să cred că ai pus covorul ăsta în sufragerie, Irina! Parcă e casa unei bătrâne, nu a unei femei tinere! vocea Marianei, soacra mea, răsună peste râsetele invitaților, tăind aerul ca un cuțit. M-am oprit din turnat vin în pahare și am simțit cum obrajii mi se înroșesc. Toți ochii erau pe mine.

— Mariana, e alegerea noastră, am spus încercând să-mi păstrez calmul. Mie și lui Vlad ne place.

— Vlad nu are gust la mobilă, știi bine! Dacă nu eram eu, nici nu știa ce perdele să pună la geamuri când era mic! a continuat ea, râzând fals. Vlad, soțul meu, s-a apropiat de noi cu pași apăsați.

— Mamă, te rog… Nu e momentul, a spus el încet, dar Mariana deja se întorsese spre mătușa Lenuța, povestindu-i cât de greu îi este să-și vadă fiul „luat pe sus” de o femeie care nu știe ce-i bunul gust.

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Era prima noastră casă, primul nostru eveniment important ca familie. Îmi dorisem atât de mult ca totul să fie perfect! În loc de asta, fiecare gest al meu era analizat și criticat. Am ieșit pe balcon să iau aer. În spatele meu, am auzit ușa deschizându-se ușor.

— Irina, nu lăsa să-ți strice seara… Vlad mi-a pus mâna pe umăr. Știu că mama e dificilă, dar nu merită să te consumi.

— Nu e vorba doar de mine, Vlad! E despre noi doi. Despre faptul că nu pot să mă simt acasă în casa noastră dacă ea vine și face regulile!

Vlad a oftat. — Știu… Dar e mama. Nu pot s-o dau afară.

Am rămas tăcuți câteva clipe. Înăuntru se auzeau râsete și clinchet de pahare. M-am gândit la toate momentele în care Mariana a trecut peste limitele mele: când a venit neanunțată cu sacoșe pline de mâncare „ca să nu murim de foame”, când mi-a criticat hainele sau când a spus că „nu sunt femeie dacă nu fac sarmale ca la Botoșani”.

Când am intrat din nou în sufragerie, Mariana povestea deja cum „pe vremea ei” femeile nu stăteau la birou până târziu și nu lăsau bărbații să spele vasele. Am simțit o furie mocnită crescând în mine.

— Mariana, te rog să încetezi! am spus mai tare decât intenționam. E casa noastră și regulile noastre! Dacă nu poți respecta asta, te rog să pleci!

S-a făcut liniște. Mariana s-a uitat la mine ca și cum aș fi trăznit-o. Vlad m-a privit șocat. Mătușa Lenuța a scăpat furculița pe jos.

— Cum îndrăznești să-mi vorbești așa? Eu am crescut copilul ăsta singură! Tu vii acum și-mi spui să plec?

— Da, pentru că nu mai pot! Nu mai pot să fiu mereu ținta ironiilor tale! Nu mai pot să mă simt oaspete în propria casă!

Mariana s-a ridicat brusc și a ieșit trântind ușa. Vlad a rămas nemișcat. O parte din invitați au început să murmure. M-am simțit vinovată și eliberată în același timp.

După ce toți au plecat, Vlad s-a așezat lângă mine pe canapea. — Ai fost cam dură…

— Poate că da, dar cât timp trebuia să mai suport? Dacă nu punem limite acum, niciodată nu vom avea liniște.

A doua zi dimineață am primit un mesaj de la Mariana: „Sper că ești mulțumită. L-ai pus pe fiul meu între două femei. Să vedem cât vă ține fericirea.”

Am plâns mult în acea zi. M-am întrebat dacă am greșit. Dacă ar fi trebuit să tac pentru pacea familiei sau dacă era momentul să spun ce simt. Vlad m-a susținut, dar era vizibil afectat de ruptura dintre mine și mama lui.

Au trecut săptămâni fără să vorbim cu Mariana. Sărbătorile se apropiau și tensiunea creștea. Într-o seară, Vlad m-a întrebat:

— Ce facem? O invităm sau nu?

Am stat mult pe gânduri. — O invităm, dar cu condiția să respecte casa noastră și alegerile noastre.

Când Mariana a intrat în prag de Crăciun, privirea ei era rece. Dar pentru prima dată nu a comentat nimic despre covor sau perdele. A stat retrasă, tăcută, dar prezentă.

Poate că nu va fi niciodată relația ideală la care am visat. Poate că mereu va exista o distanță între noi. Dar am învățat ceva important: uneori trebuie să spui „ajunge” ca să poți construi ceva sănătos pentru tine și familia ta.

Mă întreb adesea: oare câte femei trăiesc același conflict între dorința de a fi acceptate și nevoia de a-și apăra propriile granițe? Unde tragem linia între respect și sacrificiu? Voi ce ați fi făcut în locul meu?